La pas prin raiul cupelor de petale înmiresmate

Cluj-Napoca – Explozie de culoare și parfum la Stațiunea de Cercetări Horticole din cartierul clujean Gheorgheni. Iubitorii de frumos care au ales să-și petreacă ziua de sâmbătă printre rândurile de trandafiri din baza de cercetare a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară au avut parte de un spectacol floristic perfect.

Conducerea stațiunii le-a oferit și în acest an clujenilor dar și turiștilor aflați în oraș posibilitatea de a vizita rozarium-ul cu cele peste 300 de soiuri de trandafiri în cadrul evenimentului „Parfum de Cluj”.

Încă de la intrarea în stațiune simți că te învăluie aroma puternică a rozelor.

Trandafiri roșii, roz, albi, galbeni, în două nuanțe sau de catifea îți dau senzația că te afli în raiul cupelor de petale înmiresmate.

Specialiștii spun că plimbarea printre trandafiri constituie aromaterapie şi cromoterapie. Se ştie deja că trandafirul reduce durerile și stările de anxietate şi are efecte antivirale.

Potrivit studiilor, atunci când omul miroase un parfum de trandafir, senzorii-receptori din nasul acestuia transmit informația mai departe la creier, iar substanţele din trandafir inhibă transmiterea informației despre durere.

În întreaga lume există peste 15.000 de specii de trandafiri. Primii trandafiri apropiaţi de speciile cunoscute astăzi sunt menţionaţi în China, în urmă cu 5.000 de ani. De aici, s-au răspândit mai întâi în India, apoi în Orientul Mijlociu.
Plantația de trandafiri a Stațiunii de Cercetări Horticole din Cluj-Napoca cuprinde 320 de soiuri de trandafiri. Dintre aceste soiuri, 46 au fost create de cercetători români de-a lungul anilor.

Staţiunea de Cercetare Horticolă (SCH) din cadrul USAMV Cluj-Napoca este o unitate horticolă complexă, cunoscută şi recunoscută pe plan intern şi internaţional prin creaţiile originale remarcabile obţinute de colectivul de cercetători.

De-a lungul anilor, specialiştii de aici au fost recompensaţi constant cu medalii de aur şi de argint, în ţară şi în străinătate, pentru rezultatele strălucite din domeniul lor de activitate. În 2023, Stațiunea va aniversa 70 de ani de la înființare.

C.P.

IMG_9845 IMG_9846 IMG_9847 IMG_9848 IMG_9849 IMG_9850 IMG_9851 IMG_9852 IMG_9853 IMG_9854 IMG_9866 IMG_9880 IMG_9881 IMG_9882 IMG_9883 IMG_9884 IMG_9885 IMG_9886 IMG_9887 IMG_9888 IMG_9889 IMG_9890 IMG_9891 IMG_9892 IMG_9893 IMG_9905 IMG_9897 IMG_9896 IMG_9895 IMG_9894 IMG_9906 IMG_9907 IMG_9908 IMG_9909 IMG_9910 IMG_9915 IMG_9914 IMG_9913 IMG_9912 IMG_9911 IMG_9916 IMG_9918 IMG_9919 IMG_9920 IMG_9921 IMG_9926 IMG_9925 IMG_9924 IMG_9923 IMG_9922 IMG_9927 IMG_9928 IMG_9929 IMG_9930 IMG_9931 IMG_9936 IMG_9935 IMG_9934 IMG_9933 IMG_9932 IMG_9937 IMG_9938 IMG_9939 IMG_9940 IMG_9941 IMG_9946 IMG_9945 IMG_9944 IMG_9943 IMG_9942 IMG_9947
<
>

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut