La Naţional, în avanpremieră: Ce nemaipomenită aiureală!

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca prezintă avanpremiera spectacolului Ce nemaipomenită aiureală! de Eugène Ionesco, în traducerea lui Vlad Russo şi Vlad Zografi, care va avea loc miercuri, 18 septembrie 2013, ora 19, în Sala Mare. Premiera oficială va avea loc în 3 octombrie de la ora 20, în cadrul Întîlnirilor Internaţionale de la Cluj.
Regia spectacolului poartă o semnătură prestigioasă, aceea a lui Silviu Purcărete, care se află la prima montare la Teatrul Naţional din Cluj. Regizorul este secondat de echipa lui de colaboratori apropiaţi, scenograful Dragoş Buhagiar  şi compozitorul Vasile Şirli. Asistenţa de regie: Cristian Luchian

Distribuţia: Personajul: Cornel Răileanu; Bătrîna Doamnă: Irina Wintze, Anca Hanu, Romina Merei; Doamna cu căţeluş: Patricia Brad, Ramona Atănăsoaie (Teatrul de Păpuşi “Puck”); Soţul doamnei cu căţeluş: Ionuţ Caras, Cătălin Herlo, Silvius Iorga, Matei Rotaru; Rusul: Cristian Grosu; Vocea Rusului: Ionuţ Caras, Cătălin Herlo, Silvius Iorga; Portăreasa: Romina Merei, Irina Wintze, Ramona Atănăsoaie, Anca Hanu, Patricia Brad; Patronul: Cătălin Herlo; Chelneriţa: Patricia Brad; Oameni în restaurant: Irina Wintze, Anca Hanu, Romina Merei, Ramona Atănăsoaie, Cristian Rigman, Ionuţ Caras, Cristian Grosu, Matei Rotaru, Silvius Iorga; Agnés: Patricia Brad, Romina Merei, Irina Wintze, Anca Hanu, Ramona Atănăsoaie; Revoluţionari: Cristian Rigman, Ionuţ Caras; Politişti: Ionuţ Caras, Cristian Grosu, Matei Rotaru; Rănitul: Silvius Iorga; Mama rănitului: Irina Wintze; O femeie: Anca Hanu, Romina Merei, Ramona Atănăsoaie. Ce formidable bordel! /Ce nemaipomenită aiureală! (1973)  i-a „inspirat” lui Ionesco romanul Însinguratul (1973), după cum mărturiseşte însuşi autorul: „Am impresia că istoria, aşa cum este, adică teribilă, tragică, inadmisibilă, e un soi de farsă pe care o joacă Dumnezeu oamenilor. E sensul sfîrşitului, nu al Însinguratului, ci al Acestei nemaipomenite harababuri, piesa care mi-a inspirat Însinguratul”. În timpul reprezentaţiei, Personajul – un domn oarecare, moştenitor al unei sume de bani importante – este neliniştit în timp ce celelalte personaje – Proprietăreasa, Doamna cu un căţel, Soţul ei, Domnul (cu bastonul alb), necunoscuţii dintr-un bar (deveniţi revoluţionari), Chelneriţa – îi vorbesc, el îi priveşte încercînd să înţeleagă ce se spune, ce se petrece în jurul lui. Totul este neclar, angoasant, pentru ca la final Personajul singuratic să înţeleagă „că această lume magnifică şi teribilă totodată este un miraj, o farsă pe care o joacă Dumnezeu omului”. În acest joc al lui Dumnezeu – şi fiindcă este o farsă „o acceptăm cu veselie” –  intrăm, de fapt, cu toţii. Şi rămînem noi, ca şi autorul, cu întrebarea: „… Unde s-a dus ceea ce a trecut, unde s-a dus istoria, unde s-au dus toţi acei oameni, toate acele oraşe, toate acele evenimente care jalonează istoria[?]”.  În spectacol asistăm la un „excedent” de personaje, la o multiplicare a lor, la o trecere dintr-un personaj în altul, un întreg joc izvorît din structura piesei.  Spaţiul este populat cu manechine, un fel de còpii ale adevăraţilor eroi. O lume în care umbrele şi trupurile vii, palpitînde se amestecă într-un amalgam copios, care par să participe la un ritual al înmulţirii, al multiplicării, o proliferare a obiectelor, a cuvintelor, a inşilor de diferite condiţii, îmbulzindu-se în jurul Personajului. Ce formidable bordel ! a fost reprezentată pentru prima oară în noiembrie 1973 la Théître Moderne din Paris. Este cel de-al treilea text de Ionesco pe care Silviu Purcărete îl pune acum în scenă, celelalte două fiind Macbett  la Royal Shakespeare Company şi Le Roi se meurt, spectacol realizat de Les Arts et Mouvants.