La Muzeul de Artă Cluj RETROSPECTIVA ALEXANDRU CRISTEA

Recent, în consacratele săli de la parterul Muzeului de Artă Cluj s-au desfăşurat două memorabile evenimente culturale: deschiderea unei revelatoare retrospective Alexandru Cristea (care se îndreaptă dezinvolt către pragul a 88 de ani) şi lansarea de către prolificul său fecior, reputatul jurist Lucian Cristea, a unui nou volum de inspirată proză: „Recurs la judecata de apoi” (comentat cu farmecul specific de Cornel Udrea).

Pătrunzînd în ambianţa expoziţională am fost frapat de întîlnirea cu nu puţine noutăţi fixate pe firmamentul artei autentice în intervalul scurs de la ultimul vernisaj, petrecut cu doi ani în urmă la sediul Galeriei „Casa Artelor” a Fundaţiei Culturale „Carpatica”. E semnul că „tînărul” şi frămîntatul octogenar îşi amplifică fertil opera cu proaspete lucrări rezistente pe scara exigenţei estetice. Noutăţile recomandă nu facile experimentări în virtutea obişnuinţei, ci substanţiale transpuneri picturale pe filiera unor modalităţi de configurare care i-au particularizat demult viziunea şi stilul de nuanţă expresionistă, suprarealistă, metafizică.

Profitînd de acest moment evocativ mă simt îndemnat să notez că maestrul Alexandru Cristea (căruia îi este caracteristică o prodigioasă longevitate) aparţine unei referenţiale generaţii de plasticieni cu debut şi prelungit travaliu creativ la Cluj, artişti născuţi în intervalul 1925-1934, care au incizat urme perene în universalitatea artei. Apelînd – cu motivat impuls omagial – la arsenalul memoriei, amintim prin voia împrejurărilor selectiv de Alexandra şi Vasile Crişan, Liviu Florean, Feszt László, Vasile Pop Silaghi, Viorica Cristea, Paul Sima, Puskás Sándor, Mircea Vremir, Doina şi Leonid Elaş, Mircea Bălău, Toth László, Alfred Grieb, Laurenţiu Buda, Doina Hordovan, Maria Nemeş, Livia Rusz, Szederjessy András, Emil Băcilă, Cseh Gustav, Botar Edith, Gheorghe Codrea, Radu Maier, Sabin Nemeş, Forro Antal, Margareta Svoboda s.a. În depozitele Muzeului de Artă din Cluj, Zalău, Dej, Bistriţa-Năsăud, Sibiu, Timişoara, Bucureşti şi mai ales în numeroase colecţii particulare din ţară şi străinătate se află tezaurizate semnificative probe de creativitate prin care Clujul şi-a cîştigat durabil drept de cetate în istoria artei. Ei alcătuiau vocea distinctă a primelor promoţii de absolvenţi, din anii ’50, ai consacratului Institutut de Arte Plastice „Ion Andreescu”, apreciat graţie unor prestigioşi dascăli promotori de solidă instrucţie academică. Pe temeiul unui temeinic şi eficient limbaj de specialitate aveau să configureze universuri inspirative de o amplă diversitate, asociind într-o fin decantată simbioză moştenirile viabile cu exigenţele modernităţii. Dacă se păstra şi după 1990 secţia „Donaţii” a Muzeului de Artă, situată într-o clădire monument istoric de pe strada I. C. Brătianu 22, acolo unde încă din 1988 perfectasem prin 120 exponate de pictură şi grafică de înaltă calitate o edificatoare sinteză expoziţională: „Centrul Artistic Cluj, 1920-1985”, clujenii şi cei aflaţi în sezonieră trecere ar fi avut prilejul de a se familiariza cu bogata zestre de spirit prin care căutata şi venerata urbe universitară îşi motivează interesul, valoarea, particularitatea. Aparţine de purul adevăr că prestigiul se consolidează şi prin consecvenţa cu care este ocrotit şi promovat argumentul cultural!

După cum bine se ştie, maestrul Alexandru Cristea s-a impus iniţial în conştiinţa publică prin sugestivităţile specifice limbajului grafic, căpătînd notorietate prin incisivitatea inserţiilor lineare care condensau în imagini laborioase un bogat repertoriu de semnificaţii ideatice şi afective. În ultimele trei decenii s-a lăsat exclusiv cuprins de fascinaţia interferenţelor cromatice instituite în vectori de elevată spiritualitate. Cîştigul în experienţă şi profunzime îl îndreaptă către intonaţiile tot mai febril ademenite de misterul stărilor de vrajă cînd existenţa se refugiază în spaţiul unor ciudate, insolite ipostaze. Se amplifică vizibil componenta meditativă a transpunerilor, în cert dicton metafizic, cînd asupra poeticii existenţialului curent se aşterne fabulaţia reveriilor nocturne. Cel mai adesea, cîmpul revărsărilor cromatice, subtil orchestrate printr-o vădită bucurie a catifelărilor tonale, sugerează o clară detaşare de real, de contingent, pentru a-şi determina o consolatoare fixare într-o simbolistică a trăirii care ţine de esenţa devenirilor. De aceea apelează la substratul metaforic al dezvăluirii, lăsînd imaginaţia să invoce şi să opereze cu incantaţiile unor incitante pretexte inspirative. Ne rezumăm a aminti în acest context de tulburătoarea abordare ciclică a două generoase motive: eleganţa siluetei cabaline şi tensiunea implicaţiei taurine. Deosebitele virtuţi ale desenatorului transformă fluxul dinamic al volumetriilor unor cai impetuoşi în materializări de elan vital sub semnul exuberanţei, al expansiunii către mirajul unei plutiri în atemporal şi absolut. Cînd suprafaţa picturală se vede, în schimb, brăzdată de vijelioase apariţii sau dispute a stîncoşi, monumentali tauri, impresia dominantă este de acerbă încleştare pentru a atinge rîvnita izbîndă. Admirînd subtilitatea şi vivacitatea trimiterilor metaforice asimilăm stimulativ extinderea reverberaţiilor în planul umanului universalizat. Viaţa cuprinde la modul esenţial aspiraţia către puritate şi înalt, alături de fermitatea dăruirii de sine pentru o majoră împlinire de destin.

Simţim de pe acum văpaia răsfrîngerilor de nobilă spiritualitate pe care ni le va oferi maestrul Alexandru Cristea trecînd pragul condiţiei de nonagenar.

Negoiţă LĂPTOIU