La Muzeul de Artă Cluj-Napoca: Retrospectiva VALOVITS LÁSZLÓ

În elegantele săli de la etajul palatului baroc din Piaţa Unirii 30 au fost răsfirate un număr impresionant de lucrări de pictură şi grafică, perfectînd o retrospectivă aniversară a proaspătului septuagenar Valovits László, prezenţă viguroasă şi distinctă în actualitatea artei din România. Am aflat că a fost nevoie de un sever proces selectiv dintr-o creaţie de o fabuloasă amploare, desăvîrşită cu înalt profesionalism. Inspiraţia avea să se concentreze pe două fundamentale teme: portretistica şi peisajul.

Practicarea portretisticii într-un cotidian unde proliferarea imaginii se efectuează spectaculos şi eficace prin performanţele artei digitale devine o atitudine riscantă, ciudată, dificil de evaluat la nivelul receptivităţii colective. Conştient de estomparea impactului public, Valovits László nu a abandonat motivul dintr-o ambiţioasă pornire de a face să vibreze în jur tulburătoarele fulguraţii ale umanului. Folosindu-se cu vădită virtuozitate de expresivităţile specifice cărbunelui şi pigmentului în ulei sau acrilic, avea să desăvîrşească pe parcursul unei aproape jumătăţi de veac (absolvind Institutul clujean de artă în 1972) o fascinantă ghirlandă de chipuri în măsură să se instituie într-o veridică icoană a vîrstelor. S-a apropiat cu emoţie şi delicateţe de studierea şi eternizarea unor fizionomii, distanţîndu-se de facilitatea instantaneului pentru a pătrunde şi releva adieri din subtilul freamăt al lăuntricului, care defineşte spiritualitatea fiinţei. Gestul
echivala cu ceea ce realizase în deceniile trei şi patru ale veacului XX memorabilul portretist ardelean Nagy István, despre care Lucian Blaga nota că „el nu înfăţişează oameni, ci destine”.

Revenind asupra diversificatei galerii de întruchipări proiectate pe ecranul vremii, frapează fineţea dezvăluirii de sugestii ale personalităţii, concretizînd efigii care ies din recuzita anecdoticului pentru a se afirma ca prototipuri a tot ceea ce poate fi mai demn de preţuit la nivel de trăire şi impact civic. Iconografia unui frămîntat cotidian s-a ornamentat cu veridicele transpuneri de elevată respiraţie tipică unor înalţi reprezentanţi ai bisericii (episcopii Márton Áron, Csiha Kalman, Schefler János, Jakab Antal, cardinalul Mindszenti József), ai muzicii (Bártok Béla, Ruha István, Antonin Ciolan, M. Guttman), ai literaturii, artelor plastice, teatrului, ştiinţei (Lucian Blaga, Balogh Edgar, Fodor Sándor, Nagy Imre, Harag Gyõrgy, Virgil Vătăşianu, Mircea Ţoca, Sûmegi Gyõrgy ş.a.). Numeroasă şi rafinată s-a
instituit şi pleiada de reprezentări, reflex al universului feminin, adolescentin, infantil, cărora le este caracteristic un discret suflu de nobleţe, eleganţă, gingăşie, puritate.

Relevantă apare exersarea şi cultivarea unui figurativ din care transpar infuzii de clasicitate renascentistă, de savoare şi exuberanţă barocă, de fineţe suprarealistă. Puternic introvertite, făpturile par cel mai adesea cufundate în pătrunzătoare meditaţii, evadînd către absolutul unor frămîntări aderente frecvent sensurilor pozitive ale vieţii. Evită ipostaza dramaticului, considerînd mai eficient de implementat sentimentul unei înţelepte şi curate ipostazieri de veghe lucidă, atentă la solicitările destinului. Asupra multor chipuri, configurate într-un pronunţat prim-plan, aşterne o lumină calmă, difuză, dezvoltînd senzaţia că sînt plămădite printr-o gingaşă mîngîiere care încurajează tentaţia tactilului. E o sugestie mult îndrăgită, promovată şi de vizionarul spirit brîncuşian. Această discretă învăluire a fizionomiilor în diafane iluminări antrenează o potenţare a volumetriilor, fapt ce imprimă personajelor o ancorare către ipostaza statuară. O asemenea atitudine creativă poate şi trebuie considerată ca un superb şi suprem omagiu adus eternului uman.

De o cu totul altă factură stilistică au parte reprezentările în cărbune, avînd ca motiv principal copacul. Aici trăirile artistului capătă desfăşurări tumultuoase, duse către teritoriul tensiunilor expresioniste. Crengi şi trunchiuri articulate în agitate convulsii, purtate de frenetice arabescuri, dezvoltă senzaţia cuprinderii de acute vijelii ce ne incită tranşant sensibilitatea şi gîndul. E neliniştea de care universul are parte, atît din cauza dezlănţuirii energiilor naturii, dar în subsidiar şi a comportamentului uman. Chiar şi siluetele stîncoase ale unor monumentali bivoli trimit la acelaşi şocant contact cu imixtiunile dramaticului.

Dar la nivelul personalităţii complexe a maestrului Valovits László stăruie şi energii capabile să dezvăluie şi bucuria unor reconfortante sonorităţi lirice. Pentru a le face cunoscute şi asimilate apelează la verificatele expresivităţi ale gravurii în linoleum, finalizînd imagini din care se desprind, dincolo de freamătul poetic al universului natural, şi splendorile unor argumente de veche şi perenă civilizaţie, instaurată în consacrate spaţii istorice, inclusiv în arealul transilvan.

Încurajaţi de vitalitatea şi tenacitatea unui lucid promotor de proaspăt argument spiritual, aşteptăm cu firească emoţie întîlnirea cu alte probe de creativitate distinctă, ancorată într-un fastuos concert al valorilor rezistente în timp.

Negoiţă LĂPTOIU