La Liceul de Arte Vizuale „Romul Ladea”: EXPOZIŢIA PROFESORILOR

dsc04230 Recentul vernisaj a fost un prilej de bucurie pentru iubitorii artei şi ai Liceului de artă clujean „Romul Ladea” – un spaţiu modern şi generos, în armonie cu arhitectura unei instituţii de învăţământ care are drept ideal educaţia vizuală prin artă şi pentru valorile estetice şi formative  ale creaţiei plastice. Expun peste douăzeci de artişti, care sunt sau au fost  profesori de „educaţie vizuală” în oraşul nostru.
Cunoscuţi prin prezenţa la această  tradiţională (de mai bine de 15 ani) expoziţie, artiştii se exprimă cu o constantă sinceritate înnobilată de nevoia cumunicării emoţiilor lor într-un limbaj plastic inovativ. Regina expoziţiei este „culoarea”, folosită ca vector al emoţiei, al sentimentului dominant, în lucrări care s-ar numi poate  pictură, decorativă sau grafică, ba chiar  ceramică. Elisa Comşa Bohăţiel este autoarea a două exuberante picturi ce evocă o lume de basm – călătorie iniţiatică în ancestralul „arborelui strămoşilor”, însoţdsc04219it de farmecul unei grădini secrete, de poveste, decorativ-vegetal-sinuoasă, sugerând formele compozite ale celebrului Antonio Gaudi. Graţioasă şi colorată, amintind de sacralitatea interioarelor marelui pictor Horia Bernea, doamna Dorina Scridonesi ne încântă cu „Biserica din Rogoz”, o trecere peste praguri, spre un luminos mister cromatic al altarului. Pe aproape este „Copacul bătrân şi desfrunzit” , metaforă a vârstelor, a trecerii prin timpul „verde”, etern, al vietii, semnată de Maria Matean. Tânără şi energică, Cristina Marian oferă cu bucurie o „fereastră” deschisă spre lumină – o   mişcătoare evocare a „Grădinii Raiului”,  iar Sanda Istrătescu – o stratificată viziune structurată pe ritmuri orizontale, o omenească zicere despre misterul „pastelat” al vântului, într-o gravitaţie surprinzătoare şi imponderabilă, de toamnă. Pline de sens sunt cele trei lucrări ale tânărului Eduard Stoica, moddsc04240erne şi etern-etnice prin simbolurile abordate: „Ochiul”, „Ofranda” şi „Cuvântul lemnului”.  Claudia Trif expune două diafane şi spiritualizate „Stări”, pretext de inefabile texturi ale luminii ca haină a tainelor „văzului”. Ceva frumos, ca armonie naturală, apropiată şcolii tradiţionale de pictură, ne dăruieşte Victor Apostu în peisajul realizat  în „plain air”, expus în actuala expoziţie. Ciclul de pictură miniaturală semnat de pictorul Grigore Găurean, „Vis medieval”, este o valoroasă evoluţie a exprimării de sine, punctând o reuşită de definire a stării sale de creaţie.
Foarte colorate şi expresive sunt cele două panouri textile în tehnica „shibori” semnate de doamna Bittay Kati, dar şi o mică tapiserie-broderie aparţinând tânărului Marius Miclea, „Copăcel”. Pictura „Semn zodiacal” semnată de doamna Kocsis Ildico, consecventă cu căutările sale plastice, aduce noutăţi de textură a suprafeţelor cu tehnici moderne de colaj. Note grave, conceptualiste, de abordare a monocromiei, a expresiei „în negru” ne oferă doamna Kontz-Munich, dar şi Vizi Cătălin în emoţionantul „Om negru în lumină jucându-se cu baloane de săpun”. Cu un firesc de apreciat, deoarece este susţinut de seriozitatea unei cercetări plastice, amintim, cu bucurie  cromatica „japoneză” a graficienei Roxana Salanţa sau geometrismul fertil şi bine ritmat pe raporturi armonice al picturii prezentate în expoziţie de talentata Lovasz Noemi, deopotrivă graficiană şi desenatoare, sau panoul cu „Botanical art’’, semnat de Bromhegyesy Nora Orsolya. Dintre artiştii expozanţi care, adesea,  au căutări diferite faţă de clasica formaţie academică, Paula Vonas expune trei profiluri foto, dublate de trei reliefuri în silicon colorat, reprezentând o experienţă tactilă de artă, destinată înţelegerii portretului de către trei tineri cu deficienţe de vedere. Efectul emoţional este de înţeles pentru toti amatorii de artă, ştiut fiind că stările compensatorii ale suferinţei sunt ziditoare poate chiar mai mult pentru cei fără griji de acest fel, dar în comunicare cu cei care au asemenea necazuri.
În final, grupul ceramiştilor, de succes pe plan naţional şi internaţional. Gavril Zmicală expune o rafinată lucrare, „Duhul ambelor capete”, parte dintr-un ciclu -cercetare expus de curând la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, cu rapeluri simbolice ale căutărilor eterne ale devenirii – ca metaforă plastică. Dan Cicios expune un simbolic clopot de sticlă care ocroteşte seminţe ale naturii, susţinute de aceleaşi „semne decorative care definesc Europa, România, Lumea întreagă”, în varietatea vieţii culturale şi nu numai. Koncz-Munich Andras semnează sobra volumetrie a Cochiliilor iar, surpriză, pictorul Lucian Ţintariu se prezintă cu un mic şi îngrijit relief reprezentând un „Călugăr medieval” scriind o cronică… Aşa  s-a consemnat şi mica poveste despre artiştii-profesori care expun acum într-o sală nouă, atât de deosebită de alte săli de expoziţie ale Clujului, poate medievale, poate prin subterane istorice, palate sau casinouri, fabrici sau gări. Şi dacă luăm în considerare că expoziţia este parcursă zilnic de peste cinci sute de elevi, profesori, părinţi, poate prieteni ai liceului, poate foşti elevi, artişti care nu uită unde au deprins bucuria  cunoaşterii şi practicării artelor plastice, avem motive să ne bucurăm şi să dorim succes Liceului de Arte Vizuale „Romul Ladea”, cu tradiţia sa transmisă cu seriozitate de  mai bine de şase decenii.
Margareta CATRINU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.