La Gherla viitorul dansului popular este asigurat

Între „modele” la ordinea zilei sînt manelele sau muzica pop-rock, tinerii agreînd aceste genuri, cu mult zgomot şi mişcare. Discotecile sînt pline în weekenduri, iar televiziunile oferă mai mult emisiuni cu astfel de muzici. În municipiul Gherla, mai găsim părinţi care îşi trimit copiii la cursurile de dansuri populare. În oraş avem trei mari ansambluri folclorice care organizează astfel de cursuri de iniţiere. Este vorba de „Dansatorii de pe Someş”, „Ardealul”şi „Valea Someşului”. Sînt formaţii renumite, cunoscute în toată ţara prin participările la concursurile şi festivalurile de folclor. La Gherla tradiţia se respectă şi fiecare instructor, pe lîngă coordonarea acestor ansambluri, se ocupă şi cu formarea tinerelor talente. Soţii Emil şi Geanina Bodea de la Ansamblul de dansuri populare „Dansatorii de pe Someş” au cîte două grupe de copii. Una în oraşul Gherla, iar alta în comuna Iclod. În prezent, 36 de copii în vîrstă de 6-10 ani se iniţiază în tainele jocului popular. Recent, în cadrul unui spectacol prezentat în noua sală multifuncţională din Iclod, cel mai mic dansator a fost un copil de 3 (!) anişori, Eduard Cătălin Rusu. Să-l fi văzut cum a jucat, toată sala s-a ridicat în picioare cînd a apărut pe scenă acest dansator. Aşa poţi forma viitoarele generaţii de dansatori! Dar, în cadrul Ansamblului „Dansatorii de pe Someş” (care nu de mult a efectuat un turneu în Israel) mai evoluează copii de 10-14 ani, cu toţii deosebit de talentaţi şi care participă cu regularitate la repetiţii. În luna aprilie, ansamblul este invitat la un tradiţional festival folcloric ce va avea loc la Oradea.

Astfel de cursuri de dansuri populare sînt organizate şi în cadrul Casei Municipale de Cultură Gherla, unde instructorul Ioan Miheştean se ocupă de peste 30 de ani de instruirea şi pregătirea celor trei grupe de tineri. Ansamblul „Ardealul” este cunoscut şi apreciat în toată Europa ca urmare a deplasărillor peste hotare, acesta evoluînd în ultimii ani în Franţa, Elveţia, Germania şi Ungaria. Peste tot dansatorii s-au bucurat de mare succes. La fel se întîmplă şi cu cel de al treilea ansamblu, „Valea Someşului”, înfiinţat şi coordonat de prof. Ovidiu Todea. În peste 40 de ani, prin această formaţie au trecut zeci de generaţii de dansatori, unii dintre ei ajungînd să conducă în prezent grupele de tineri. Ştafeta se află în mîini bune!

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.