La Gherla, şi păsările sînt protejate de frig

Zilele trecute am scris despre măsurile luate în municipiul Gherla în vederea combaterii frigului în rîndul populaţiei fără adăpost. Iată că în oraşul de pe Someş chiar şi păsările au parte de ajutor uman.

Pe aleile principale ale frumosului parc al oraşului am văzut hrănitoare amenajate pe arborii seculari (unele au o vechime de peste 100 de ani!). În multe locuri au fost fixate şi colivii, menite să ocrotească de temperaturile sub 0 grade păsările zonei respective. Iniţiativa aparţine echipei de cercetaşi din localitate, dar şi gospodarilor municipiului, care acum doi ani au inventariat fauna renumitului parc din urbe, unde se găseşte şi Gingko Biloba (mai rar avem prin împrejurinile Clujului aşa ceva, dar pe marginea aleii centrale a parcului găsim şi nuci de cocos!).

Nici veveriţele din parcul gherlean nu duc lipsă de hrană în această perioadă geroasă, mulţi oameni în vîrstă duc diferite seminţe şi nuci în hrănitoarele amenajate de cercetaşi. Am observat şi sticluţe umplute cu apă, la fel, o măsură binevenită.

La Gherla, ocrotirea mediului înconjurător a stat mereu în atenţia Primăriei, educaţia ecologică constituind o problemă de actualitate, iar măsurile organizatorice nu lipsesc nici în anotimpul iernii, cînd şi vieţuitoarele acestei oaze de linişte se bucură de atenţia  şi  grija edililor. Exemplu de urmat şi de alţii!

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.