La Gherla se redeschide cinematograful

În anii 60, în orașul Gherla funcționau două cinematografe – „Pacea” și „Victoria”, ambele cu câte trei proiecții zilnice (duminica, chiar și patru). În anii aceia la televizor nu erau atâtea posturi, oamenii se înghesuiau la proiecțiile pe ecran mare. După 1989 tot s-a redus numărul spectatorilor, iar acum câțiva ani, dacă mai cumpărau bilete 5-6 curioși să vadă un film.

Se împlinesc doi ani de zile de când la cinematograful „Pacea” din Gherla nu mai rulează filme. Restricțiile din timpul pandemiei Covid-19 au impus închiderea sălii. Acum Primăria face ultimele demersuri pentru reluarea activității.

Era martie 2020 când s-a închis singurul cinematograf din oraș. Inițial a fost permisă activitatea cu număr limitat de spectatori, apoi restricțiile au fost tot mai dure, iar sala și-a întrerupt activitatea. Închiderea cinematografului a lăsat trei angajați fără serviciu. În 4 septembrie s-a permis reluarea activității, dar tot cu limită de spectatori, în funcție de rata de incidență a cazurilor cu noul coronavirus. Însă puțini cinefili s-au încumetat să mai iasă din casă. La scurt timp a lovit un nou val, iar sala s-a închis din nou. În noiembrie 2020, Gherla a intrat în carantină totală, iar de atunci, cinematograful a rămas închis. Acum se fac demersuri pentru redeschiderea sălii.

Consilierii locali au votat la ultima ședință de consiliu un referat și proiect de hotărâre privind aprobarea contractului de exploatare a filmelor în Cinematograful „Pacea”. Astfel, publicul gherlean va putea viziona cele mai noi filme, similare celor care rulează în cinematografele din Cluj-Napoca, fiind rulată o gama diversă de filme. La solicitarea celor care se ocupă direct de Cinematograful Gherla, s-a cerut reluarea contractului de distribuție film, în baza unei oferte referitoare la o posibilă colaborare pentru exploatarea mai sus amintită. În urma discuțiilor avute în cadrul executivului și cu firma de difuzare de filme, s-a ajuns la forma finală a contractului.

Deci, există posibilitatea ca în curând, după doi ani de pauză, în municipiul Gherla să se redeschidă cinematograful, care în anii trecuți a găzduit și alte manifestări cultural-artistice.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut