La Gherla chiar şi copiii mici poartă grija săracilor

Preşcolarii gherleni sunt în vacanţă, dar nu uită de acţiunile caritabile pe care le-au demarat încă la mijlocul lunii decembrie. Cu ocazia sărbătorilor de la sfârşitul anului, chiar dacă sunt mici, doresc şi ei să fie mai buni, mai generoşi. 

La Grădiniţa „Căsuţa fermecată” de pe strada Parcului au avut loc, zilele trecute, la  iniţiativa părinţilor şi a educatoarelor, diferite acţiuni de voluntariat. De exemplu, Grupa mare – „Steluţele” (educatoare: Martina Merkler şi Alexandra Rusu), a participat la campania filantropică „Toţi copiii merită să zâmbească de Crăciun”, iniţiată de Asociaţia Filantropia – Filiala Gherla şi Protopopiatul Ortodox Gherla (preot protopop Paul Iulian Isip). Printre altele, copiii au adunat jucării, haine, dulciuri, frumos ambalate. Acestea au fost duse la sediul Protopopiatului, de acolo fiind distribuite unor copii nevoiaşi din localitate.

La grupa mică – „Fluturaşii florilor” (îndrumată de educatoarele Aurora Kecsedi şi Ioana Mărginean), la propunerea părinţilor, copiii şi-au donat pacheţelul timp de o săptămână, pentru a-l oferi altor copii dintr-un centru de zi din oraş. Darurile au fost completate cu jucării, care au fost înmânate de educatoarele implicate în această acţiune umanitară şi de directoarea grădiniţei, Aurelia Danko, ultima coordonând toate  activităţile de acest gen.

În cadrul Campaniei Shoebox – Cadoul din cutia de pantofi, copiii grupei mari – „Ursuleţii” (conduşi de educatoarele Delia Socaciu si Simona Rotar), au derulat, zilele trecute, proiectul „Haideţi să primim bucurie, dăruind!”. Preşcolarii au pregătit şi au donat cadouri pentru alţi copii mai putin favorizaţi de soartă. Această acţiune s-a desfăşurat în parteneriat cu Liceul Tehnologic Gherla şi a fost primită cu satisfacţie şi bucurie de copiii ajutaţi cu ocazia sărbătorilor.

Iată, preşcolarii pot fi generoşi şi cu inima larg deschisă, totul depinde de educaţia pe care le-o dăm. La Gherla am găsit mai multe exemple pozitive în această privinţă.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.