La Gherla, acţiune caritabilă cu participarea primarului

Totdeauna semnalăm cu satisfacţie orice iniţiativă organizată în scop umanitar. Iată că în municipiul Gherla aceste acţiuni se derulează într-un ritm susţinut.

La sfîrşitul săptămînii trecute, de exemplu, peste 300 de gherleni (dar au venit şi din Dej sau chiar şi din Cluj-Napoca) au participat la crosul caritabil Sortilemn „Tu alergi, iar Paul cîştigă”. Este vorba de o întrecere organizată în vederea ajutorării unui copil bolnav de 5 ani. Nu putea să lipsească de la acest cros nici primarul municipiului Gherla, ing. Marius Sabo, el însuşi fost jucător şi arbitru de fotbal, animatorul vieţii sportive din localitate, mereu prezent la aceste acţiuni caritabile.

Crosul a avut loc pe aleile parcului mare, pe o distanţă de 5 kilometri, la întrecere fiind prezenţi şi rudeniile şi vecinii micuţului Paul. Participanţii au primit cîte un tricou cu inscripţia „Hyperion”, iar încălzirea a fost condusă de antrenorul Bogdan Savu. Au onorat această acţiune umanitară şi mulţi oameni în vîrstă, dornici să-l sprijine pe micuţul Paul. Pînă la sfîrşit s-au adunat 17.000 lei, dar şi cadouri.

Receptivitatea gherlenilor faţă de suferinţele oamenilor bolnavi s-a dovedit şi de această dată, mare, cetăţenii oraşului manifestînd totdeauna mult interes faţă de problemele de sănătate (dar, nu numai) ale semenilor. Nu au stat degeaba nici consilierii Consiliului Local Gherla sau funcţionarii Primăriei, prezenţi şi ei la competiţia de la sfîrşitul săptămînii trecute.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.