LA DOI PAŞI DE CENTENAR MIRCEA IONESCU-QUINTUS

“Vulturii nu se înalţă spre cer din colivie şi
nici stejarii nu răsar din glastră”
Ion Ionescu-Quintus

Aparţinînd unei vechi familii din Ploieşti, cu tradiţii culturale, dar şi liberale, domnul MIRCEA IONESCU-QUINTUS s-a născut la 18 martie 1917, în nordul Crimeii, la Kerson, în Ucraina de azi. De ce acolo ? Ne spune domnia sa într-un interviu din 5 februarie 1996, realizat de Florin Sicoe în “Ziua – ediţia de Prahova”: ”Tata, fiind în Parlament în 1916-1917, în timpul ocupaţiei germane, s-a refugiat, împreună cu o parte din deputaţi, la Iaşi şi apoi în Rusia, pentru că Iaşul era în pericol, la un moment dat.” Întorşi în ţară, timp de patru ani, “tata nu şi-a dat seama că eu n-am nici un fel de act de identitate… nu aveam Certificat de naştere.” Cînd să meargă la grădiniţă, în 1921, cu martori “s-a constatat judecătoreşte ”că se născuse” cu 4 ani în urmă, iar grefierul, care cunoştea numele tatălui meu după ureche, a spus: Reclamantul – domnul Ion Ionescu-Quintus” şi aşa “eu am primit numele acesta în mod oficial”. Descendenţa nobiliară a fost recunoscută în timp, iar azi, ”cea mai luxoasă clădire” a devenit Muzeul Judeţean de Artă Prahova şi din ianuarie 2006 poartă numele “Ion Ionescu-Quintus”. Dintre cei doi continuatori ai “DINASTIEI QUINTUS”- Mircea Ionescu-Quintus şi Nelu Quintus – cu regret, azi numai Mircea Ionescu-Quintus ne mai este contemporan, Nelu Q. părăsindu-ne în ianuarie 2014.
În “Cuvînt înainte” la volumul “Liberal din tată-n fiu”, 1996, Mircea Ciobanu sublinia: “Ceea ce pare blîndeţe la Mircea Ionescu-Quintus este, de fapt, un bun amestec de fermitate şi politeţe (…) Sînt calităţile unui om angajat într-o acţiune cu bătaie lungă (…) Faptul că PNL există astăzi este consecinţa imediată şi cea mai evidentă a acestei trăsături pe care firea sa cumpănită a impus-o.”
Dl.Mircea Ionescu-Quintus s-a înscris în PNL în 1945, dar în 1947 partidul a fost suprimat şi mii de liberali au fost închişi la Sighet, Aiud, Gherla, Canal ş.a. PNL a fost reînfiinţat oficial în 6 ianuarie 1990 prin strădaniile veteranilor şi venerabililor Dan Amedeo Lăzărescu, Nicu Enescu, Sorin Botez şi, bineînţeles, Mircea Ionescu-Quintus. Deci, PNL are o tradiţie de cca 140 de ani în ţara noastră –,,un lung răstimp de lumini şi umbre, de văi şi creste, de încercări şi izbînzi şi de datorii împlinite faţă de Ţară”- (M.I-Q). După 8 ani ca preşedinte (1993-2001), la 1 octombrie 2002 dl. Mircea Ionescu Quintus a fost ales Preşedinte de Onoare al PNL, în semn de recunoaştere şi preţuire a marii sale personalităţi politice.

***

Continuînd preocupările literare ale tatălui, ca epigramist, dl. Mircea Ionescu-Quintus defineşte astfel EPIGRAMA:
Eşti îndepărtată stea
Ce se oglindeşte-n ape,
Ţi se pare că-i aproape,
Dar ce greu ajungi la ea!

Întrebat în martie 2002 dacă e greu de scris o epigramă, dl. M.I-Quintus a răspuns:”Pentru cei ce n-au nici un fel de talent într-ale poeziei, mai fiind lipsiţi dînşii şi de umor, inclusiv de cultură generală, e greu, e foarte greu să scrie o epigramă. Pentru alţii, care ştiu să rimeze şi să respecte rigorile prozodice, dar mai au, în plus, şi plăcerea conversaţiei joviale, relaxante şi care, amănunt foarte important, au plăcerea de a sesiza nuanţele şi subînţelesurile cuvintelor, pentru astfel de oameni epi- grama e uşor de scris. Pentru astfel de oameni, epigrama este chiar o plăcere, o jubilaţie a spiritului inventiv”…”Nici nu ştiţi ce lume fabuloasă se ascunde în spatele acelor patru versuri care alcătuiesc epigrama ! Uneori sînt suficient chiar două versuri…”.
Sărbătoritul nostru a debutat în epigramă în revista “Gînduri şi rînduri” din Ploieşti, în1937, cu o epigramă-replică la provocarea lui Leonida Secreţeanu: “Făptura-mi fără graţie,/Dar plină de discreţie,/E, cel puţin, creaţie,/Nu, să mă ierţi, secreţie…”
Primul său volum de epigrame “Haz de necaz” a apărut în 1943, cu o Prefaţă de Radu D.Rosetti, apoi în 1973 “Epigrame” prefaţat de Mircea Iorgulescu şi în 1976 “Epigrame şi epitafuri”; în 1958 –Cazul Dorin Condrea”(proces-spectacol), 1979-“Lacrima scoicilor”(versuri), apoi 1982“Mărturie mincinoasă”(schiţe umoristice), 1988–“Citaţie pentru un necunoscut”(roman, care trebuia să aibă şi o a doua parte, la care începuse să lucreze în noiembrie 1989 dar “am rămas la primele lui file” –mărturiseşte autorul.Vîltoarea politică ce a urmat l-a “îndepărtat de preocupările literare”); –“Liberal din tată-n fiu” (eseuri, cuvîntări politice şi interviuri) în 1996, în 1999 “Moara dracilor”(poeme”care se doreau a fi scrisori adresate soţiei mele, după ce l-a născut pe băiatul nostru, pe care l-am cunoscut mult mai tîrziu, cînd am ieşit din închisoare…o adevărată cronică a Canalului…”), “Trident Quintus”(retrospectivă de satiră şi umor) –2001 şi “Ce aţi făcut în ultimii cinci ani?”2004 (ediţie îngrijită şi postfaţă de Florin Sicoe, interviuri, emisiuni radio, cuvîntări…et altera pars.)
Ca epigramist, dl. Mircea Ionescu-Quintus consideră această creaţie literară o “armă îndreptată împotriva înapoierilor şi a înapoiaţilor, a năravurilor de tot felul, contribuind astfel la opera de formare a noii generaţii”. Multă atenţie acordă sensurilor cuvintelor şi de aceea şi poantele epigrame- lor sale sînt foarte reuşite şi subtile. De exemplu, în noiembrie 1992, cînd şi-a predat demnitatea de ministru al Justiţiei, spunea cu REGRET:
Ce folos c-am fost un an
În Guvernul Stolojan,
Cînd visam să fiu ministru
De la Tisa pîn’ la Nistru !
la care, Marian Popescu i-a răspuns:
EX-MINISTRULUI JUSTIŢIEI – M.I-Q:
Din codri vechi cu strîmbe legi
Şi paragrafe ale dramei,
Ai coborît şi-ai să-nţelegi
Ce dreaptă-i “Lumea epigramei”. (apreciată şi premiată de cel vizat).

Miniştrilor de pe vremuri
Îşi tot ziceau, cu mult orgoliu,
Miniştri fără portofoliu,
Dar aş fi vrut să văd pe-acel
Ministru fără portofel !

Femeilor
De cînd îi ştiu iubirii mersul,
V-am scris poeme de amor,
V-am dat şi rima mea şi versul,
Ba, chiar şi dreptul de-autor!

Inteligenţă
Mintea ageră, potenţa
De-aţi găsi în lume rostul,
De a sesiza esenţa
Şi de-a şti să faci pe prostul!

S-ar mai putea spune multe, dar, cred că, ajuns la această vîrstă a senectuţii olimpiene, dl. Mircea Ionescu-Quintus poate avea sufletul împăcat că şi-a făcut pe deplin datoria faţă de Ţară şi faţă de scrisul românesc, deşi mai aşteptăm cîteva volume semnate de domnia sa. În semn de respect şi apreciere deplină şi unanimă, în 2005 Uniunea Epigramiştilor din România i-a acordat titlul de PREŞEDINTE DE ONOARE al U.E.R.. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este cuprins în Dicţionarul general al literaturii române, de la origini pînă în prezent, (vol.3, pag. 637), editat de Academia Română , alături de tatăl său, Ion Ionescu-Quintus. Tot în semn de apreciere, pentru prima dată, Cenaclul SATIRICON i-a acordat, în 2007, SPADA DE AUR, omagiindu-l la cei 90 de ani. De aceea, ziua de 18 martie 2015 este un nou prilej de bucurie şi emoţie pentru toţi cei ce l-am cunoscut şi i-am fost în preajmă, sentimente amplificate de faptul că ne este alături şi-l putem omagia încă o dată pe omul de vastă şi solidă cultură naţională şi universală, dar şi pe politicianul “din tată-n fiu” cu o viaţă exemplară pentru destinul PNL, fiind, se pare, cel mai în vîrstă senator în exerciţiu din întreaga istorie parlamentară a României. “Voi îmbătrîni abia în clipa în care voi crede că nu mai am nimic de făcut. Mă voi retrage, atunci, în liniştea casei mele, la Ploieşti. Dar n-am ajuns încă la concluzia că nu mai am nimic de făcut. Dimpotrivă. “ – spunea M.I-Q la 85 de ani. Noi credem că aşa este şi astăzi. LA MULŢI ANI, MAESTRE!
Silvia POPESCU
martie 2015