La Dej, o zi fără maşini în centrul oraşului

Alături de alte oraşe din ţară şi din Europa, dejenii au marcat „Săptămîna Mobilităţii” printr-o zi dedicată pietonilor şi tinerilor amatori de sporturi lejere. Astfel, în ultima zi a săptămînii, centrul oraşului fiind închis circulaţiei automobilelor, între orele 8 şi 18 vechiul „corso” a revenit în întregime celor care au dorit să se plimbe sau să facă mişcare pe biciclete, skateboard, role şi… triciclete! De asemenea, cu acest prilej, Muzeul Municipal Dej, Biserica Reformată şi Mănăstirea Franciscană au stat la dispoziţia publicului pentru a fi vizitate, ziua fără maşini fiind în mod fericit completată cu oferta unor momente culturale, plăcute.

„Săptămîna mobilităţii” din acest an, avînd ca temă „Să acţionăm în direcţia potrivită (Moving in the right direction)”, a readus în prim plan necesitatea adoptării unei strategii durabile privind mobilitatea urbană. Autorităţile locale, fiind cel mai aproape de cetăţeni, sînt şi cele mai în măsură să promoveze o societate a mobilităţii durabile. În plus, prin implicarea lor activă, aceste autorităţi pot atrage cetăţenii în acţiuni de promovare a diferite mijloace alternative la sistemul actual de transport.

M. V.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.