La ce se uită românii când își cumpără o casă

Un studiu de specialitate cu tema ”Prezentul și viitorul dezvoltării durabile în construcții” arată că, atunci când vor să-și achiziționeze o locuință, românii sunt preocupați în primul rând de preț și abia apoi de alte aspecte privind calitatea construcției și tipul materialelor folosite.

Confrom studiului realizat de Reveal Marketing Research, atunci când vor să-și achiziționeze o locuință românii iau în calcul mai întâi prețul (88% dintre respondenți) și abia apoi calitatea materialelor de zidărie folosite. Totuși, oarecum în contradicție cu prima afirmație, 2 din 3 români declară că ar avea multă și foarte multă încredere să construiască o casă cu cel mai durabil și ecologic material, mai ales tinerii cu vârsta între 18 și 24 ani (70% dintre răspunsuri), dar și cei care în prezent locuiesc în locuințe din cărămidă (71%) sau BCA (68%). Însă, pentru numai 52% dintre români este important ca materialele de zidărie să fie prietenoase cu mediul înconjurător, iar doar 40% dintre ei declară că au ales un material de construcție durabil și eficient energetic, care ajută la reducerea emisiilor de carbon din atmosferă. De asemenea, 75% dintre respondenți afirmă că sustenabilitatea este la fel de importantă precum confortul. Și acest răspunsuri sunt oarecum interpretabile, deoarece numai 28% dintre participanții la studiu spun că locuința ideală ar trebui să fie prietenoasă cu mediul în procesul de construcție și de folosință, un procent ceva mai mare înregistrându-se în cazul tinerilor sub 35 ani (35% dintre respondenți) care, în general, par a fi mai interesați de a proteja mediul înconjurător.

După cum se poate constata, prețul rămâne în continuare cel mai important aspect atunci când vine vorba despre cumpărarea unei locuințe, intenția de a utiliza materiale ecologice, care protejează mediul și au o emisie redusă de carbon în timpul fabricației fiind mai degrabă un deziderat decât un criteriu determinant.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut