La Boston se fabrică protezele cele mai avansate din lume

La Verdad

Cercetătorul Hugh Terr a trimis un mesaj de speranţă celor răniţi în dublul atentat de la Boston, asigurînd că în acest oraş se fabrică cele mai avansate proteze din lume. Oraşul Boston era pregătit de doi ani să facă faţă unei situaţii de urgenţă, de tipul atentatelor de la Mumbay, care a permis o coordonare perfectă între numeroasele spitale. Nenorocirea ar fi fost mult mai mare dacă s-ar fi întîmplat în alt oraş.

“Organizarea a fost impresionantă”, asigură Rafa Vega, unul din maratoniştii spanioli care a participat la cursă. În primul rînd serviciile de urgenţă au avut inspiraţia să repartizeze răniţii la cele 11 spitale din regiune, evitînd să le aglomereze pe cele din oraş, unde nu ar fi fost posibil să-i trateze pe toţi deodată. Peter Burke, şeful departamentului de chirurgie, a remarcat acest aspect, subliniind că sîmbătă majoritatea medicilor erau liberi. Spitalul său Universitar din Boston a primit 23 de pacienţi, ca majoritatea celor din zonă. În acest spital, patru răniţi şi-au pierdut un picior, iar al cincilea ambele picioare. Printre cei în situaţie critică se află şi un băieţel de cinci ani.

Locul atentatului era plin de copii, din care unii nu vor mai putea alerga niciodată. Din fericire însă pentru ei, la Boston se fabrică protezele biónice cele mai avansate din lume, care sînt însă mult prea scumpe pentru a fi la îndemîna oricui. Potrivit lui Hugh Herr, directorul de Cercetare Biometrică la Media Lab din cadrul Institutul Tehnologic din Massachusetts, “acest tip de tehnologie avansează atît de repede, încît atunci cînd aceşti copii vor avea 19 sau 20 de ani vor exista proteze bionice mai bune decît piciorul uman”.

Herr vorbeşte în cunoştinţă de cauză: el şi-a pierdut ambele picioare la 17 ani într-o avalanşă de zăpadă pe munte, cînd i-au îngheţat membrele inferioare. Dar poartă azi cel mai avansat prototip realizat de laboratorul său. Cu tehnologia de azi, Herr asigură că mulţi dintre cei care şi-au pierdut un picior vor putea alerga la maratoanele viitoare. “Este însă nevoie de motivaţie”, spune Herr, care ştie de la veteranii de război, care şi-au pierdut piciorul în explozie, că cel mai greu este să lupte cu durerea fantomă pe care o resimt încă în piciorul pierdut.