La arme!

RADU VIDA

Mai exact: oameni la arme! Ca musca la… ştiţi dumneavoastră. Din basmul: ce v-aduce… tata vouă? Fascinaţia asta pentru înarmare, pentru distrugere, se maschează prin eufemismul: echilibru de forţe. De fapt, este vorba despre apetitul fiecărui stat de a se înarma. De a face bani mulţi din industria şi comerţul cu maşinăriile ucigaşe. Pentru arme, se vinde şi mamă, şi tată, se uită cele mai mai vechi şi dureroase duşmănii, se nasc alianţe contra firii…

Americanii şi vietnamezii…

Despre ei e vorba. Sau, mai bine spus, despre bubulii acestor naţiuni, care au stîrnit cel mai mare dezastru al secolului trecut. În Viatnam şi în Laos, armata americană a provocat moarte, pagule de vieţi umane şi materiale, răni ce nu s-au vindecat nici astăzi. Pe lîngă schilodiţii vietnamezi, cu traume pe viaţă s-au ales şi combatanţii americani. Cei care, vrînd-nevrînd, au dat curs ordinului de atac împotriva unei ţări „aflate la capăt de lume”, despre care soldatul de rînd nu ştia nimic: cine sînt, ce vor, în ce cred sau nu cred, cum trăiesc? ş.a.m.d. Au aflat acolo, departe de ţară, în Delta fluviului Mekong, fluviul sinuos ce izvorăşte din Podişul Tibet, şi duce în undele apelor sale (traversînd China, Thailanda, Laos, Cambodgia şi se varsă în Marea Chinei de Sud) o civilizaţie ce s-a întemeinicit cu mai bine de 2000 de ani înainte de Christos.

Prăpăd. Uciganie. Ţărmuri. Lupte. Sînge.

Mai bine de 15 ani s-au bătut, cică, armatele Sudului cu cele ale Nordului. De fapt se confruntau arm(at)ele Statelor Unite ale Americii cu cele ale URSS şi RP. Chineză. Victime colaterale: Laos şi Cambodgia. Iar unificarea Vietnamului i-a găsit cu o ţară distrusă, sărăcie, moarte… Americanii, ruşii şi chinezii s-au retras elegant, şi i-au lăsat pe vietnamezi cu fundu-n baltă. Săraci lipiţi!

A trecut ceva timp din acel 1975, cînd americanii au plecat cu coada între picioare. Conflictul fiind considerat, la vremea respctivă, cel mai mare eşec politic şi militar.

Sărim peste timp şi ajungem în SUA din vremea sfîrşitului de mandat a lui Barack Obama. Nu s-a gîndit prea mult preşedintele. Îi dădeau ghes marii fabricanţi de arme din

cele cotloane ale morţii. Şi omul, cu dezinvoltura (ca să nu zic altfel) şi surîsul american la purtător a aterizat la Saigon. O.K. Foarte bine, am venit ca prieten şi, ca dovadă, ce credeţi că v-am adus? N-a ştiut nimeni să răspundă. Dar pînă la urmă s-a aflat. Americanii aduceau… arme! Ridicau, cu alte cuvinte, ambargoul pentru această ţară şi, cu condiţia să cumpere de la ei, “gălbejiţii” sînt liberi să se înarmeze. De ce? Păi, între timp, China şi Rusia au devenit duşmanii vietnamezilor (?!?) Şi, cum rîca dintre SUA şi RUSIA e de-acum seculară, ce s-a gîndit Unchiul John? După Europa, să-i gîdile pe ruşi şi în partea lor asiatică. Şi, cu un drum, şi pe chinezi. Că nu degeaba opintesc de ani buni să asmută împotriva Chinei şi pe filipinezi, şi pe thailandezi, şi pe cambodgieni, şi pe… De la propagada goală, însă, se trece la nivelul II: veniţi de luaţi arme! Vi le dăm pe bani, dar aveţi privilegiul celor mai noi şi mai bune tehnologii şi le puteţi folosi împotriva celor care v-au apărat odată, dar acum vă încurcă socotelile.

Un zîmbet peste sînge, uciganie, prăpăd, moarte…

Barack Obama. Pleacă. Unde? În Japonia. Vizitează, pios, spulberatul Hiroshima, şi propune japonezilor noi arme! Cu condiţia să vîre un pic de zîzanie cu ruşii în mai vechea problemă a Kurilelor.

Misiune îndeplinită? Priviţi harta! A mai rămas o limbă de pămînt: Laos. Dar s-a anunţat deja că, în septembrie, Barack Obama va face şi aici o vizită oficială. De lucru. Vă las pe dumneavoastră să ghiciţi cu ce ofertă?