Kover Laszlo spune că nu a venit în România ca să intervină în problemele interne ale ţării

Preşedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, a declarat marţi seara, la Tîrgu Mureş, că nu a venit în România ca să intervină în problemele interne ale ţării.

“Am venit nu ca să intervin în problemele interne ale acestei ţări, am vrut să explic că, acum, în Ungaria, gîndim într-o maghiarime unitară şi indivizibilă, care are membri ce trăiesc separat. Celor care nu ne consideră prieteni şi ne privesc cu ostilitate le spun că modul în care se descurcă maghiarii nu este împotriva intereselor românilor”, a declarat Kover Laszlo, potrivit traducerii oficiale, la o manifestare electorală a Partidului Civic Maghiar, desfăşurată la Tîrgu Mureş.

Oficialul ungar a spus, referitor la posibilitatea de a fi declarat persoana non grata în ţara noastră, că statul român poate expulza orice cetăţean european care încalcă legile ţării. “Consider că statul român are dreptul de a expulza orice alt cetăţean membru al UE, dacă acesta a încălcat într-un fel legislaţia ţării, dar eu consider că nu am încălcat nici în trecut şi nu am de gînd să încalc legile ţării nici în viitor”, a precizat Kover Laszlo.

El a admis că nu tot ceea ce face şi spune poate fi pe placul premierul român, ţinînd cont de diferenţele valorice şi de mentalitate. “Trebuie să admitem că tot ceea ce fac şi spun nu trebuie să fie întotdeauna pe placul primului ministru. Aşa sunt regulile politicii şi din considerentele diferenţelor de mentalitate şi valorice nu trebuie neapărat să fim de acord unii cu alţii”, a mai spus Kover Laszlo.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.