Klarwin donează 4 tone de alimente pentru comunitățile de la Pata-Rât

Compania internațională Klarwin anunță „continuarea demersurilor de creștere a calității vieții locuitorilor de la Pata-Rât” prin donarea a patru tone de produse alimentare de bază. Pachetele vor fi distribuite la nivelul celor patru comunități locale prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj.

„Pachetele au fost gândite pentru 350 de familii și conțin alimente de bază (ulei, făină, orez), conserve de legume, conserve de carne, paste făinoase și alte produse complementare. Acestea vor ajunge la cele aproximativ 1500 persoane vulnerabile stabilite în regiunea Pata-Rât” – precizează reprezentanții companiei.

„Ne solidarizăm cu familiile de la Pata-Rât și dorim să venim în întâmpinarea nevoilor lor. Compania noastră a decis să se implice la nivel macro, investind în soluții de accesibilizare a apei potabile pentru comunitățile de aici. Acțiunea de astăzi este un prim pas din acest plan de acțiuni și este menită să ajute fiecare gospodărie cu câte un pachet cu alimente de bază”, declară Lucian Pavel, managerul Departamentului pentru Protecția Mediului din cadrul Klarwin.

Compania a anunțat, zilele trecute, demararea unui amplu proiect de îmbunătățire a condițiilor de trai pentru comunitățile de la Pata-Rât. Cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, compania urmează să implementeze soluții de creștere a accesului la apă potabilă pentru locuitori.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut