KidsUkraine – platformă online pentru gestionarea situației copiilor ucraineni care intră în România

Gabriela Firea, ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a anunțat lansarea KidsUkraine – o platformă online pentru gestionarea, în timp real, a situației copiilor ucraineni care intră în România.

„Copiii ucraineni trec printr-o dramă fără margini. De la începutul acestei agresiuni militare neprovocate din Ucraina, am căutat permanent soluții pentru a ajuta orfanii care au ajuns la noi în țară. Iar acolo unde a fost vorba de copii neînsoțiți de părinți, am căutat soluții ca aceștia să ajungă înapoi la familie. La situația delicată a acestor copii ne-am gândit când am conceput aplicația KidsUkraine, o platformă online destinată exclusiv gestionării integrate a situației copiilor care intră în România fără un părinte sau tutore legal” – a anunțat Gabriela Firea, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Aplicația a fost dezvoltată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și cu sprijinul UNICEF, „pentru a oferi autorităților implicate în gestionarea crizei refugiaților informații, în timp real”, astfel că, „în fiecare moment, instituțiile statului știu exact numărul locurilor disponibile, din întreaga țară, pentru primirea și cazarea copiilor neînsoțiți care vin din Ucraina”. În plus, platforma reunește „toate informațiile relevante despre serviciile sociale de care au nevoie acești copii și este accesată de toate Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din țară”. Reprezentanții din fiecare județ introduc date actualizate, iar pe baza acestor informații „vor fi generate rapoarte «la zi» asupra numărului de locuri ocupate și al celor disponibile în fiecare județ și la nivelul Municipiului București” – a precizat Gabriela Firea.

Potrivit ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, platforma este deja operațională și este folosită de specialiștii din Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din întreaga țară și de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut