Kelemen Hunor: Întreaga Constituţie trebuie schimbată; interesele României nu stau în sintagma de stat naţional

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat marţi seara, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că nu există niciun articol în Constituţia României care nu poate fi schimbat, inclusiv articolul 1, considerînd că interesele României nu stau în sintagma de stat naţional.

Potrivit liderului UDMR, amendarea Constituţiei trebuie făcută pînă la mijlocul anului viitor, iar Uniunea are deja pregătit un proiect în acest sens.

“Anul viitor, noul Parlament, noua majoritate va avea responsabilitatea şi obligaţia de a începe activitatea parlamentară cu pregătirea amendării Constituţiei. Este un an important din acest punct de vedere şi eu cred că pînă la mijlocul anului viitor trebuie să avem Constituţia amendată şi, sigur, din punctul nostru de vedere, ar fi bine să avem o nouă Constituţie chiar, fiindcă în zece ani de cînd a fost amendată ultima dată Constituţia am văzut care sunt problemele, care sunt defectele Constituţiei, construcţiei noastre politice şi aceste defecte, aceste slăbiciuni trebuie corectate. De aceea eu cred că primul mare test al noului Parlament va fi amendarea Constituţiei şi aici noi avem un proiect de amendare a Constituţiei pregătit încă de anul trecut, care, sigur, va fi nuanţat dacă va fi necesar şi sunt convins că acest proiect răspunde la toate provocările societăţii din România, la toate provocările din această perioadă”, a spus Kelemen.

Kelemen Hunor consideră că inclusiv sintagma de stat naţional din articolul 1 din Constituţie trebuie schimbată, deoarece aceasta nu reflectă realitatea din ţară, iar “interesele şi fericirea românilor nu stau în această sintagmă”.

“Nu există niciun articol care nu poate fi schimbat şi chiar trebuie schimbat. (…) Articolul 1 – şi nu numai articolul 1, mai sunt cîteva articole care sunt declarate sfinte în Constituţia României – este un articol spre sfîrşit care spune că sunt cîteva aspecte care nu trebuie modificate de nimeni, niciodată, în niciun caz. Nu este bine. Constituţia a fost făcută de oameni, a fost făcută de Parlament, nu este o Constituţie care a fost dată de divinitate, de Sfîntul Duh. A fost creată de om şi trebuie modificată de om. Din acest punct de vedere a fost o greşeală cînd au spus că nu poţi să modifici forma de guvernămînt sau anumite chestiuni. (…) Noi niciodată nu am pus în discuţie şi nu punem în discuţie sintagma de stat unitar. Singura chestiune pe care noi de fiecare dată am contestat-o este sintagma de stat naţional, deci cu unitatea nu avem nicio problemă. În ceea ce priveşte statul naţional, eu cred că – şi UDMR crede, nu e vorba doar de mine – Constituţia trebuie să reflecte realitatea. Şi realitatea în România, vreţi, nu vreţi, este în felul următor: cel puţin 10% din cetăţenii României nu sunt de etnie română. Acum tu poţi să spui că este stat naţional, dar asta nu arată realitatea şi interesele României nu stau în această sintagmă, fericirea românilor nu stă în această sintagmă, creşterea economică nu stă în această sintagmă, nici locurile de muncă”, este de părere preşedintele UDMR.

Liderul maghiar afirmă că preferă ca România să devină o republică parlamentară, dar în care preşedintele să fie ales tot prin vot direct, “pentru că românilor le place să pună ştampila”, însă acesta să aibă alte atribuţii decît în actualul sistem.

De asemenea, Kelemen Hunor ar vrea ca prin Constituţie să se limiteze numărul ordonanţelor de guvern şi al asumării răspunderilor guvernamentale. “Parlamentul nu trebuie să fie o anexă, o remorcă a guvernului. Ordonanţele de urgenţă trebuie limitate, asumarea răspunderii trebuie limitată la maximum două asumări pe an, deci nu în fiecare săptămînă. Aşa cum am făcut şi noi, am greşit; deci a greşit toată lumea, şi noi, nu spun că noi am evitat această instituţie constituţională, această posibilitate de a da o ordonanţă sau de a merge cu asumarea în Parlament şi de a evita dezbaterea parlamentară. Foarte, foarte multe probleme de aici au plecat”, apreciază Kelemen.

Liderul UDMR s-a pronunţat şi în favoarea unui sistem parlamentar bicameral, dar cu atribuţii separate pentru cele două Camere. “Trebuie să decidem ce facem: avem nevoie de un sistem bicameral sau unicameral? Eu spun că avem nevoie de un sistem bicameral, dar atribuţiile celor două Camere trebuie separate în totalitate. Trebuie să rămînă un singur aspect unde ambele Camere au competenţă: aprobarea bugetului şi aprobarea contului de execuţie bugetară. În rest, Senatul trebuie să fie Camera regiunilor, dacă trecem la reorganizarea regiunilor de dezvoltare economică, şi trebuie să aibă competenţe în ceea ce priveşte dezvoltarea regională, siguranţa naţională, ordinea publică, politica externă. Toate celelalte aspecte de legiferare trebuie să fie în competenţa exclusivă a Camerei Deputaţilor, fiindcă în acest moment există o suprapunere şi de aceea pierdem noi o grămadă de vreme. În fiecare proiect de lege, noi începem ori la Senat, ori la Cameră şi prelungim dezbaterea, votul şi punerea în aplicare de două ori cît ar fi normal”, a mai spus Kelemen Hunor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.