Kelemen: „Evenimentele săptămînii trecute pot schimba fundamental contextul politic din România”

Kelemen-Hunor-017În opinia preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, evenimentele petrecute în ultima săptămînă pot schimba radical relaţiile politice din România. Afirmaţia a fost făcută în cadrul întrunirii Reprezentanţilor Unionali, desfăşurată sîmbătă la Cluj-Napoca, la debutul căreia cei 142 de membri ai UDMR prezenţi în sală au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor incendiului de la clubul bucureştean „Colectiv”.

„Evenimentele săptămînii trecute, ne place sau nu să recunoaştem, pot să schimbe radical relaţiile politice din această ţară, pot schimba fundamental contextul politic din România…Trebuie să înţelegem că aceste lucruri au avut nişte preliminarii, nişte antecedente, şi putem să anticipăm de pe acum că aceste evenimente vor avea consecinţe foarte serioase”, a spus Kelemen Hunor, la finalul momentului de reculegere.

Potrivit acestuia, soluţiile trebuie să ţină cont de doleanţele şi nemulţumirile societăţii, de aşteptările ei, dar fără a trece cu vederea faptul că în România există un sistem de instituţii democratice. Totodată el a atras atenţia asupra faptului că reacţia societăţii este una emoţională, existînd riscul ca aceasta să degenereze. „Societatea reacţionează în mod foarte nervos, este vorba despre acei nervi care se exprimă, acei oameni au ieşit în stradă, sînt oameni revoltaţi şi acele sentimente de revoltă pot foarte uşor să degenereze şi totul se pare a fi, din această prismă, alb sau negru. Acest lucru nu este bine, nu putem clădi o societate pe aceste sentimente. Trebuie să sprijinim acele sentimente bune care urmează să schimbe în bine societatea. Trebuie să muncim pentru a face din România şi societatea românească una mai bună. În continuare, soluţia va trebui să se regăsească tot în cadrul instituţiilor democraţiei, însă, obligatoriu, vor trebui luate în considerare aşteptările legitime ale societăţii. Nu există alternativă la democraţia parlamentară, însă, la modul de a face politică, trebuie să existe. Dacă societatea este dispusă să accepte această realitate, atunci şansele producerii unei schimbări reale sînt considerabile”, a subliniat Kelemen, arătînd că „asistăm la o criză socială profundă” şi nu doar la o criză guvernamentală – care ar fi putut fi rezolvată prin soluţii politice -, în contexul sfîrşitului erei post-comuniste şi începutul unei noi etape în România, cînd societatea are nevoie de o schimbare de paradigmă. „Putem afirma, fără exagerare, că perioada post-comunistă s-a încheiat şi urmează altceva, cu totul nou pentru noi toţi. În urmă cu cîteva zile, România a încetat să mai fie o ţară în care faptele nu sînt urmate de consecinţe, iar UDMR, la fel ca alţii, trebuie să aibă un răspuns la ceea ce se petrece acum pe întreg teritoriul ţării. Şi nu doar datorită faptului că în calitate de reprezentanţi ai minorităţii maghiare avem o responsabilitate faţă de comunitatea noastră, ci şi pentru că, în ultimii 25 de ani, am făcut parte din procesele de căutare şi croire a unui drum pentru această ţară. Trebuie să ne asumăm acest fapt. Însă, datoria noastră este de a sprijini buna intenţie, nicidecum o dezlănţuire a furiei, a mîniei”, a explicat, la Cluj)Napoca, liderul UDMR.

În contextul posibilităţii organizării, în primăvara anului viitor, de alegeri anticipate şi comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, liderul UDMR a abordat în discursul său subiectul crizei politice, subliniind necesitatea desemnării, pînă cel tîrziu la sfîrşitul acestei luni, a unui Guvern tehnocrat, care să rezolve o serie de probleme stringente pentru România, precum bugetul pentru 2016, modificarea legii alegerilor parlamentare şi pregătirea alegerilor pentru anul viitor. „O soluţie imediată o reprezintă numirea încă în cursul lunii noiembrie, a unui nou guvern, cu sarcini concrete pe termen scurt, care includ şi stabilirea unei direcţii pe care societatea trebuie să o urmeze în anii care vin. Pentru aceasta, însă, este nevoie de un compromis politic şi de acceptarea faptului că nu lupta pentru putere este importantă azi, ci guvernarea ţării şi găsirea unor răspunsuri la întrebările societăţii. În momentul de faţă trebuie să avem un Guvern care trebuie să stea în fruntea ţării. Să avem un Guvern democratic, un premier care să-şi aleagă membrii cabinetului, să pregătească bugetul pe 2016, să gestioneze şi problematica legii electorale şi să pregătească alegerile pentru anul viitor”, a precizat Kelemen, explicînd că toată clasa politică este respinsă – situaţie în care actualii parlamentari nu pot rămîne în funcţii, iar un guvern politic nu ar da un răspuns şi nu ar detensiona conflictele de la nivelul societăţii. „Nu vedem posibil, în condiţiile actuale, ca acest Parlament să rămînă în exerciţiu pentru încă un an, iar propunerea noastră în acest sens este organizarea simultană în 2016 a alegerilor locale şi parlamentare”, a subliniat Kelemen, precizînd că, în opinia sa, sarcina noului Parlament ar trebui să fie elaborarea unei noi Constituţii, precum şi demararea procesului de reformă în administraţia publică, sănătate şi învăţămînt, iar schimbarea ar trebui să acopere toate domeniile în care acum există disfuncţionalităţi, fiind necesară existenţa unui contract social în toate domeniile majore, „altminteri tensiunile acumulate în rîndul societăţii devin imposibil de gestionat”, a explicat liderul Uniunii.

Cu toate acestea, Kelemen a admis că, în prezent, nu există posibilitate legală şi constituţională pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate, fiind necesară atît modificarea noii legi care intră în vigoare la 24 iulie 2016, cît şi remedierea deficienţelor în privinţa reglementării acestor tipuri de situaţii extraordinare. ”Trebuie să recunoaştem unde am greşit în ultimii 25 de ani, însă nu ar trebui să punem la îndoială faptul că am construit o societate liberă şi democratică, în care sistemul parlamentar trebuie să fie funcţional”, a mai precizat liderul UDMR.

În ceea ce priveşte profilul viitorului premier, Kelemen a spus că acesta ar trebui să fie o persoană cu experienţă, dar care nu este implicată pentru moment într-un proiect politic, – dîndu-i exemplu pe fostul comisar european Dacian Cioloş, sau viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, însă precizînd că aceştia nu reprezintă nicidecum propunerea Uniunii, nominalizarea premierului fiind atributul preşedintelui statului.

Totodată, liderii Uniunii au precizat că, în prezent, UDMR nu este interesată de guvernare, concentrîndu-se pe alegerile de anul viitor, în vederea conservării poziţiilor din administraţiile locale ,,Face parte din credibilitatea noastră să fim sinceri şi să formulăm clar modul în care acţionăm mai departe: sprijinim un guvern tehnocrat, lipsit de politicieni, iar dacă este necesar, actualii deputaţi şi senatori ai Uniunii ar demisiona, ar renunţa la mandat în favoarea declanşării alegerilor anticipate. Dar trebuie să precizăm, de asemenea, că în prezent nu sîntem interesaţi de guvernare, pentru Uniune fiind mai important să obţină un rezultat bun la alegerile de anul viitor şi să îşi păstreze forţa politică în administraţiile publice locale”, a subliniat în discursul său din cadrul şedinţei CRU şi preşedintele executiv al UDMR, Kovács Péter, referindu-se la priorităţile Uniunii din perioada imediat următoare.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.