Joia Culturală TEMCO

 A fost prima reuniune artistică, culturală şi ştiinţifică sub auspiciile Companiei Române de Tehnică Electronică Medicală Cluj din acest an, ambianţa şi cuvintele fiind astfel potrivite încît să coincidă, fericit, cu aniversarea a 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Organizată în colaborare cu Filiala Cluj a Academiei Române şi Comitetul Român pentru Istoria şi Filozofia Ştiinţei şi Tehnicii – preşedinte Prof. univ.dr. Gheorghe Benga, membru corespondent al Academiei Române – manifestarea a oferit ocazia unor revelatoare rememorări, evocări, chiar curiozităţi cu privire la Eminescu şi la ce a însemnat el pentru cultura română, la manifestarea lui proteică şi imaginea spiritului creator eminescian, de o genialitate specială. Căci, se ştie, el a introdus în poezie gîndirea filosofică, elemente de patrimoniu popular, construcţii simbolice, antiteze nefolosite pînă la el, ideea de românism. Nu în ultimul rînd, s-a afirmat că Eminescu luptă şi azi cu mediocritatea unora şi s-a făcut apel pentru ‘’întronizarea adevărului’’ cu privire la viaţa şi împrejurările morţii sale. Evenimentul de la Palatul TEMCO a fost salutat de români dinafara graniţelor, de la Paris, Chicago, Montreal, semn că ecourile acestuia se fac auzite pînă departe, acolo unde vibrează inimă de român… (M. BOCU)

Pe fond spiritual eminescian: BOGATE OFRANDE DE CUGET ŞI SUFLET ROMÂNESC

Graţie unei mereu proaspete inspiraţii şi fertile generozităţi specifice personalităţii plurivalente a Prof. dr. ing. Pompiliu Manea, la sediul unei consacrate ambianţe, mult preţuită de clujeni, s-a perfectat încă o ediţie de „Joie culturală TEMCO”. Programul a fost din nou de o impresionantă diversitate. Prin două memorabile evocări susţinute de prestigiosul istoric şi critic literar, Prof. univ. dr. Mircea Popa, acompaniat de reputatul scriitor şi editor Ioan Barbu, a fost argumentat etalată şi redimensionată fabuloasa afirmare a geniului eminescian pe ecranul universalităţii. Un emoţionat recital din lirica marelui poet avea să fie audiat de un public select, încîntat de timbrul sonor şi limpede al îndrăgitului actor de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, Emanuel Petran.

Mi-a revenit nobila şi plăcuta misiune de a mă pronunţa asupra fascinantei reverberaţii de culori, grafism şi volumetrie desprinsă din lucrările unor bine cotaţi plasticieni români contemporani. Printr-un efort demn de toată admiraţia a fost adus la Cluj-Napoca şi amplasat pe un iluminat pasaj interior un grandios chip eminescian (înalt de cca 3 m), modelat cu pătrunzătoare inspiraţie de referenţialul sculptor Doru Drăguşin, autor de operă elevată într-un valoros context cultural.

O vibrantă atmosferă sărbătorească avea să fie creată în elegantul spaţiu al galeriei „Alex Bucur” de la etajul III al palatului „TEMCO” prin feerica desfăşurare a lucrărilor unui prolific triou de plasticieni, activi în capitala ţării: Alexandra, Consuela şi Tudor Meiloiu, cu viguroasă afirmare în plan naţional şi nu numai. Se probează încă o dată cît de benefică poate deveni compania familială, susţinătoare de climat şi elan creativ, cînd la temelia exerciţiului confesiv se află argumentul esenţial al vocaţiei, dublat de discernămînt şi accesul la formula sintezei personale. Diversificat univers imaginativ şi particularizat limbaj plastic au încurajat promovarea de sugestive soluţii stilistice promotoare de expresive configurări prin freamăt cromatic şi tensiune lineară.

Alexandra Meiloiu. Un bine gîndit şi selectat grupaj de lucrări au răsfirat în jur fulguraţiile unei viziuni puternic susţinută de elanurile unui viguros suflu liric. Dansul mării I, II, Cvartetul îngerilor, Renaştere, reprezintă cîmpuri desăvîrşite prin dinamice pensulaţii şi efervescenţe cromatice, activate de efluviile solarităţii. Cele două mărturii din laboriosul ciclu: Omul în spaţiu şi timp I, II constituie expresia unei abile asocieri de inserţii grafice fluente şi discrete armonizări pentru a determina o ingenioasă proiecţie în imagine a sentimentului de fabuloasă creştere şi înălţare, antrenînd fiinţa umană pe făgaşul unei avîntate evaziuni din contingent către misterul spaţiului astral.

Consuela Meiloiu. Exponenta cea tînără a frămîntatului triolet Meiloiu se comportă meritoriu, în acord cu exigenţele specifice generaţiei. Adică o accentuată tendinţă de sintetizare a limbajului, suprimînd spaţialităţile pentru a încuraja pregnanţa bidimensionalului, ornamentat cu preţiozităţi de pigment, difuzat în spectaculos orînduite succesiuni ritmice. Se foloseşte şi de colaje, de materiale adiacente care determină fastuoase reliefări care amplifică miraculos fluxul suprafeţelor picturale: Sanctuar, În adîncuri, Mărgeanul, Lacrima anemonei, Apa ş.a. Reţine îndeosebi atenţia remarcabila capacitate de infuzare a unei impresii de cantonare în intimitatea unor amprente de veche şi perenă civlizaţie, asupra cărora revarsă rafinate iluminări. Obţine încîntătoare precipitări şi scînteieri ale interferenţelor cromatice, ce îndeamnă contemporani receptivi să ofere spaţiu pentru implantarea unor lucrări de artă parietală, atît de bine venite în animate ambianţe publice.

Tudor Meiloiu. Prin cele 60 de lucrări în tehnică mixtă, cel de al treilea robust component al înzestratei familii Meiloiu, a asigurat un plus de vitalitate apreciatei galerii clujene de artă. E ofranda unui spirit dezinvolt şi proteic, care operează cu dinamice desfăşurări lineare şi un filtrat registru cromatic, străbătut frecvent de fin orchestrate sonorităţi. Aflat la vîrsta deplinei maturităţi (sexagenar), se exprimă în virtutea unor componente stilistice definitorii care asociază distinct sinuozităţi de anvergură Art-Nouveau cu lejerităţi decorative de simbolică factură orientală. În mereu abil elaborate variante, artistul brodează imagini care ipostaziază diferenţiat expresivitatea a două suverane subiecte: Pomul vieţii şi Păsări închipuite. O fantezie prodigioasă, susţinută de o vădită virtuozitate a configurării grafice prin traiecte continuative şi a dozării armonice a pasajelor de culoare difuzează în spaţiu freneziile unor învolburate caligrafieri de forme suple, plutitoare, angajate într-un cuceritor dans perpetuu. Obţine fascinante fulguraţii de vegetal feeric, desprins parcă dintr-un frapant univers paradisiac. O impresie de luminozitate astrală inundă suprafeţele punctate cu proaspete adieri de tonalităţi în dominantă, cînd calde, cînd reci, sugerînd freamătul diafan al unui reconfortant flux existenţial, cu afinitate pentru senin şi exuberanţă.

Doru Drăguşin. Ansamblul expoziţional s-a întregit tonifiant cu reprezentative piese de sculptură, majoritatea cioplite în marmoră, de Doru Drăguşin, energie polivalentă care se bucură de prelungit şi fertil popas în relaţie cu stimulativul climat parisian. La amintitul chip eminescian, aureolat de vibraţia unei olimpiene solemnităţi, iradiind solară luminozitate, se alătură 12 întruchipări de etern uman, transpus în volumetrii logic şi sugestiv orînduite pentru a face sesizabil sensul unor produnde pătrunderi şi exteriorizări din tainele existenţei. Gestul sculptural operează cu lejerităţi şi promptitudini care comprimă blocul marmorean în esenţe spiritualizate. Cînd subiectul o cere, se întrevăd sfericităţi şi treceri line pentru a transfigura delicate trăiri şi sentimente (în cupluri, nuduri, maternităţi, madone), pentru ca alteori să apeleze la vîltori şi tensiuni, promovate prin ferme geometrizări şi ruperi de ritm, încurajînd desprinderea de aprige dezvăluiri (Cavalcadă, Străbun, Legendă ş.a.). Nu lipsesc nici compunerile pronunţat stilizate, amplu elansate, în măsură să sintetizeze adecvat simbolice semne ce-şi recomandă instaurarea în frecventate artere, intersecţii, ambianţe (Reculegere, Aspiraţie, Ritm ascensional).

Audiate cu profund interes şi sinceră satisfacţie au fost alte două subiecte cuprinse în program. Mai întîi evocarea, de către minunatul amfitrion Prof.dr. ing. Pompiliu Manea, a unor copleşitoare evenimente legate de pelerinajul său la Polul Sud, integrate într-o densă şi proaspătă carte, acum lansată, transpusă şi pe un CD oferit gratuit participanţilor la simpozion: Pompiliu Manea, Emil Racoviţă şi urmaşii săi. Regala după-amiază de 15 ianuarie 2015, de la sediul palatului „TEMCO” din Cluj-Napoca, s-a încheiat în nota de înaltă altitudine spirituală cu care a început, prof. Ioan Barbu rezumînd – cu vădită elocinţă – sumarul unei meritorii reviste internaţionale de cultură: „Cervantes”, aflată în anul III şi numărul 15.

Negoiţă LĂPTOIU