Jogging-ul, sportul care prelungeşte viaţa

Comitetul European de Cardiologie recomandă jogging-ul ca fiind unul dintre sporturile care contribuie la creşterea speranţei de viaţă, potrivit unui studiu publicat de MediHelp International.

Cercetătorii englezi au demonstrat că un program regulat de jogging poate mări speranţa de viaţă cu 6 ani pentru un bărbat şi cu 5 ani pentru o femeie.

Dr. Leo Creaney, specialist în ortopedie şi sport la Centrul Musculoskeletal BUPA, din Londra a declarat că ”acest studiu este încurajator pentru toţi cei care fac jogging”. ”Este cunoscut de mult timp faptul că exerciţiile fizice sînt benefice pentru sănătate, dar este foarte bine de ştiut că nu trebuie să fii atlet de performanţă sau să alergi la maraton pentru a avea aceste beneficii”, a susţinut acesta.

Potrivit studiului, jogging-ul este recomandat între o oră şi două ore şi jumătate în fiecare săptămînă, într-un ritm lent sau mediu. Acest obicei poate creşte speranţa de viaţă în comparaţie cu cea a unei persoane care nu face jogging. Dacă o persoană aleargă două sau trei zile în fiecare săptămînă este mai mult decît suficient pentru a avea o viaţă lungă şi sănătoasă.

”Este destul de greu să ştii care este ritmul potrivit pentru alergare. Încearcă să faci exerciţii într-un ritm în care respiraţia şi ritmul inimii sînt accelerate şi te simţi încălzit. Ar trebui să poţi purta o conversaţie în timp ce alergi. La acest nivel de activitate, inima şi plămînii sînt stimulate, iar acest lucru te menţine în formă”, recomandă dr. Leon Creaney.

Şi preşedintele MediHelp International, Zahal Levy, spune că ”jogging-ul este un sport relaxant, cu efect benefic asupra calităţii vieţii”. ”Ne încurajăm clienţii să practice activităţi care le plac şi să mănînce sănătos, pentru a rămîne în formă şi pentru a avea o viaţă sănătoasă. Toate acestea, combinate cu un plan de asigurare de sănătate potrivit, le poate aduce linişte şi astfel se pot concentra pe ceea ce este cu adevărat important, ştiind că sănătatea lor este întotdeauna protejată”, susţine Zahal Levy.

Studiul a fost realizat cu ajutorul a 1.116 bărbaţi şi 762 femei care practică jogging-ul. Aceştia au fost comparaţi cu persoane care nu practică acest sport şi au fost rugaţi să ofere detalii despre stilul lor de viaţă, de exemplu, cît timp îşi petrec făcînd jogging şi în ce ritm. Aceştia au fost urmăriţi pe o perioadă de maxim 35 de ani, iar persoanele care au decedat în timpul studiului au fost înregistrate.

Cercetătorii oferă şi cîteva sfaturi importante pentru toţi practicanţii de jogging, care transformă acest sport într-o activitate foarte sănătoasă. ”Întotdeauna este bine să îţi pregăteşti corpul pentru jogging, cu o scurtă încălzire, alege pantofii potriviţi pentru alergat astfel încît să poţi preveni viitoare accidente, treptat măreşte distanţa pe care o parcurgi şi timpul în care alergi, dar nu uita să incluzi suficient timp de repaus cînd te antrenezi. Este indicat să te hidratezi cînd faci jogging, pentru a înlocui fluidele pierdute şi pentru a preveni oboseala”, sfătuiesc cercetătorii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.