Jocuri cu pensionarii şi bugetarii

ILIE CĂLIAN

Circa 2.200.000 de pensionari sînt furaţi de Casa Naţională de Pensii prin reţinerea ilegală a contribuţiei pentru sănătate din întreaga pensie. “Interpretarea” aceasta a legii este şi ea opera specialistului în drept anticonstituţional Emil Boc, fostul prim-ministru şi în continuare preşedintele PDL, omul care mai cochetează cu ideea de a mai candida – pentru a treia oară! – la postul de primar la Cluj-Napoca. Nu ştiu cîţi dintre aceşti pensionari au votat cu Băsescu, PDL şi Boc, dar prespun că nu sînt puţini. De ce au făcut-o îmi este greu de înţeles. Acum, însă, probabil se vor fi lămurit definitiv. Dacă nu, amintesc unora un moment pe care, poate, l-au uitat: acela în care Traian Băsescu a afirmat cu vehemenţă ideea (reluată ulterior) că orice venit trebuie impozitat. Din cauza multelor proteste, Băsescu a pus niţel batista pe ţambal, dar graţie “jmecheriei” lui Boc, pînă la urmă, Băsescu tot şi-a făcut damblaua: întrucît nu mai candidează la preşedinţie, nu-i mai pasă de voturile pensionarilor. Aceştia n-au decît să “iasă din sistem”, cum “elegant” formulează pedeliştii moartea prematură a atîtor pensionari.

Ţara e în fierbere. După ce Curtea Constituţională i-a mai dat o dată peste nas lui Boc (a 16-a sau a 17-a oară!) pentru insis-tenţa sa de a emite acte legislative anticonstituţionale, s-au trezit reprezentanţii noului guvern să afirme că nu e nimic de făcut cu banii furaţi, că nu se vor restitui – ba, mai mult, că şi în luna mai se vor reţine acele sume. Şi că degeaba se duc pensiona-rii – individual sau în grup – la tribunale, că tot nu li se vor restitui banii. Un guvern responsabil – avînd în frunte un prim-ministru responsabil – ar fi găsit imediat soluţia. Anume, nu este vorba, cum spun felurite voci guvernamentale, de imposibilitatea aplicării retroactive a unei legi, ci, pur şi simplu, de corectarea unei greşeli. Greşelile se corectează, indiferent că este vorba de un organism al statului sau de mediul privat. Numai că modul în care regimul Băsescu a conceput ideea de funcţionare a statu-lui – mai exact, al celor care au ajuns la conducerea statului – este aberant: statul ar fi deasupra legilor, el nu-şi plăteşte la timp datoriile faţă de firme şi persoane private – sau nu le plă-teşte deloc, ori parţial şi cînd o vrea “şeful”.

Spuneam că este vorba, de fapt, de repararea unei greşeli. For-mal, aşa ar fi. De fapt, nu este vorba despre o greşeală, ci despre o măsură legislativă impusă în deplină cunoştinţă de cauză de că-tre fostul prim-ministru Boc – evident, conform calculelor lui Băsescu. Era vorba anume de a scoate bani din piatră seacă, indiferent cîtă durere ar provoca “poporului” – în acest caz, pensionarilor, pe care Băsescu n-a reuşit, vă aminţi, să-i jupoaie de 15% din valoarea pensiei.

Nu Ştiu dacă restituirea corectă a pensiilor abia din iunie are vreo legătură cu alegerile locale. După cum nu ştiu nici dacă încăpăţînarea lui Băsescu de a anunţa revenirea la salariile bugetarilor în iunie are şi ea legătură cu alegerile lo-cale. Nu ştiu dacă acestea – ambele – sînt o încercare de a drege busuiocul, de a îngrăşa porcul în ajunul tăierii. Dar îmi pun o întrebare: dacă hotărîrea Curţii Constituţionale era cunoscută din 13 martie, de ce a fost ascunsă mai bine de o lună? Şi, mai ales, cine avea puterea să împiedice publicarea ei imediată în Monitorul Oficial, pentru neîntîrziata punere în aplicare? Cine este persoana care poate încătuşa Monitorul Oficial? Ghici ghicitoarea mea…

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.