„Jocul de glezne” al Opoziţiei

ILIE CĂLIAN

La începutul acestei săptămîni urmează ca, la Camera Deputaţilor, să se dezbată şi să se decidă asupra sorţii alegerilor de anul viitor şi, poate, din anii ce vor urma. Anume, legea finanţării partidelor şi legea înfiinţării partidelor.

În prima, interesul este legat de posibilitatea ca partidele să se împrumute de la persoane fizice şi juridice. Preşedintele Iohannis a atras atenţia asupra posibilităţii ca aceste împrumuturi să nu se transforme în căi legale de perpetuare a „jmecheriei” finanţării partidelor cu scopul de a obţine, ulterior, contracte grase (prin licitaţii „cu dedicaţie”). Problema este simplă: ce se întîmplă dacă partidul nu restituie împrumutul? Prevederea ca acestea să se constituie, automat, ca donaţie după trei ani înseamnă ascunderea gunoiului sub preş. De fapt, din punct de vedere constituţional şi legal, oricine are dreptul să renunţe la creditul pe care l-a acordat cuiva – cel puţin formal. Adică, să-şi menţină o anume autoritate, fie doar strict morală, asupra debitorului, la ale cărui servicii ar putea apela cîndva, cînd ar avea nevoie. În realitate, dintotdeauna şi peste tot în lume s-a întîmplat acest lucru. Ar putea exista o soluţie care să ne determine să credem că se va „stinge” orice relaţie dintre persoana fizică/juridică şi partidul pe care l-a creditat?! Desigur, ar putea exista o ceartă sau o „răcire” între cele două părţi, dar asta e altceva.

În cazul celei de a doua legi – al cărei prim promotor a fost Monica Macovei – este vorba de o „revoluţie” în materie de creare a partidelor politice. Anume, să nu mai fie vorba de zeci de mii de fondatori din toată ţara pentru a înfiinţa un partid, ci doar de trei persoane. În ce mă priveşte, fiind mai conservator în ceea ce priveşte noţiunea de partid, doctrină, ideologie, reprezentativitate etc., mă apucă rîsul. Avem experienţa feluritelor „societăţi civile”, în cazul cărora o micuţă gaşcă de prieteni dornici de parvenire se autoînvestesc cu titulatura de reprezentanţi ai cetăţenilor „neînregimentaţi politic”, fac mare tapaj (specific „intelectualilor”), pînă cînd ajung să fie luaţi în seamă de vreun guvern şi obţin ceva posturi călduţe. Dacă se coboară şi ideea de partid politic la nivelul unor găşti, atunci ne putem aştepta la o şi mai mare aiureală, într-o ţară dominată încă de spiritul fanariot.

Rămîne de văzut cum vor vota, pînă la urmă, parlamentarii celor două mari grupări – ai PSD şi ai „noului” PNL. Desigur, deocamdată PNL face valuri, pentru publicul naiv. Săptămîna trecută, „noul” PNL a semnat un protocol de colaborare politică şi parlamentară cu PSRO (dacă aţi auzit de el – adică Partidul Social Românesc, condus de Mircea Geoană), cu scopul de a forma o majoritate parlamentară pentru o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Însă, voturile „reunite” ale celor două partide nu sînt suficiente. Dar UDMR?! „Noul” PNL s-a lăudat că a început discuţii pentru un protocol cu UDMR în acelaşi scop. Numai că, imediat după recentul Congres al UDMR de la Cluj-Napoca, fruntaşii uniunii maghiare au arătat clar că nu-i interesează un astfel de protocol. Nu-i interesează, întrucît, chiar dacă şi-ar uni voturile cu ale „noului” PNL şi ale micuţului PSRO, tot n-ar obţine o majoritate suficientă pentru succesul unei moţiuni de cenzură. Or, UDMR – adepta „paşilor mărunţi”, de fapt, a micii ciupeli – nu-şi riscă poziţia atîta timp cît nu poate obţine un cît de mic avantaj. Iar acum UDMR n-ar obţine nimic dacă s-ar lega de mîini printr-un protocol politico-parlamentar cu „noul” PNL. UDMR are nevoie de consolidare „în teritoriu”, în speranţa obţinerii unui rezultat bun la alegerile locale de anul viitor, pe baza căruia să-şi consolideze poziţia în Parlament şi abia atunci să decidă cu care partid va colabora la nivel parlamentar şi guvernamental.

De altfel, faptul că toate cele trei grupări politice au acceptat ideea alegerii primarilor printr-un singur tur de scrutin, iar a preşedinţilor de consilii judeţene din rîndul consilierilor, arată că fiecare dintre ele este dornică să-şi conserve şi să-şi consolideze poziţia. Din această perspectivă, soarta partidelor înfiinţate de trei persoane mi se pare a fi un eşec din start. Probabil, astfel de „lideri de partid” n-au alt scop decît de a-şi negocia, pe plan local, ceva posturi ori alte avantaje, în schimbul susţinerii partidelor mari. Mai exact: aceste pertiduleţe ar putea aduna voturile unor persoane care nu s-ar prezenta la vot şi care s-ar trezi că, pînă la urmă, prin liderii lor, au susţinut unul din celelalte trei grupări politice…

De fapt, „jocul de glezne” al „noului” PNL, ca şi atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis, mă determină să cred că anul acesta nu se va întîmpla nimic consistent în materie de competiţie politică. În orice caz, pînă la alegerile din primăvară, Guvernul Ponta acţionează spectaculos – nu doar bine -, astfel că noua Opoziţie va avea mari probleme în a cîştiga alegerile parlamentare – ceea ce ar justifica prudenţa în materie de decizii.