JCI Cluj a inaugurat primul hub pentru elevii din mediul rural

De 1 Iunie,  Ziua Copilului, JCI ((Junior Chamber International) Cluj a inaugurat primul tech hub pentru elevi, la Școala Gimnazială „Mircea Luca” din Băișoara.

Laboratorul de acolo a fost dotat cu 18 PC-uri echipate complet, dar și cu ochelari de realitate virtuală. De asemeni, în sală a fost amenajat un colț dedicat lecturii, iar întreaga atmosferă a fost înveselită cu ajutorul decorațiunilor speciale pregătite de organizație.

„Ne bucurăm că am reușit, cu ajutorul întregii comunități, să amenajăm acest hub pentru copii. Elevii pot testa aici diferite tehnologii utile în procesul educativ, dar la care nu au avut acces până acum. A fost o adevărată provocare să punem totul la punct în numai trei săptămâni, însă bucuria pe care am văzut-o în ochii copiilor a făcut să merite întregul efort și ne va alimenta cu energie pentru a continua acest proiect și în alte școli”, a precizat Izabella Szakacs, proiect manager Tech It Out.

„A fost pus în practică un vis al nostru de a avea un cabinet info și pentru învățământul primar. Sunt convinsă că activitățile pe care le vor organiza în acest cabinet vor fi de folos copiilor, iar a pune bazele de la început e o șansă spre o educație de calitate în viitor”, a declarat și Lucreția Presecan, director al școlii din Băișoara, citată într-un comunicat al organizației.

Conform JCI, campania de colectare de device-uri (PC-uri, laptop-uri, tablete) și strângerea de fonduri continuă, pentru a putea ajunge și în alte școli din județul Cluj cu alte echipamente, „unele chiar inedite, precum imprimante 3D”. Ortganizația și-a anunțat, totodată, intenția de a rămâne aproape de aceste școli prin organizarea de workshop-uri tematice pentru copii, în viitorul an școlar.

Inițiativa este o continuare a proiectului Tech It Out, în cadrul căruia, în ultimul an, organizația a distribuit peste 100 de echipamente IT unor elevi din comunități defavorizate.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut