Jazz in the Park: Etno-jazz-ul, o revelație!

Primele două zile de la festivalul „Jazz in the Park” din Parcul Etnografic au fost pline de muzică bună, vreme frumoasă și participanți din toate colțurile țării, toți pasionați de jazz, care au făcut, parcă, magia să prindă viață în acest loc. Organizatorii au limitat numărul de bilete disponibile pentru fiecare zi, astfel încât aglomerația obositoare, întâlnită adesea la alte festivaluri de muzică, a fost evitată, iar cei prezenți au avut privilegiul de a se bucura de muzică în liniște și relaxare.

Prima zi a festivalului a fost dedicată explorării. Casele tradiționale din Parcul Etnografic au devenit gazde pentru experiențe muzicale care au readus la viață trecutul. A privi un muzeu prinzând viață este cu adevărat special. La intrarea în festival, vizitatorii au avut ocazia să exploreze o mică piață cu produse tradiționale, pe care le-au putut cumpăra pentru a-și completa experiența cu un picnic sub un copac din parcul Etnografic. Zonele de relaxare au fost variate, de la decoruri rurale și etnice la cele moderne și contemporane, oferind oamenilor șansa de a savura un pahar de vin pe fundalul muzicii de jazz. Cele două scene principale ale festivalului, Hill Stage și Backyard Stage by BRD, au fost mereu pline de artiști talentați. Pe timp de zi, sub soarele apusului, oamenii se așezau pe pături sau direct pe iarbă și fredonau împreună cu artiștii de pe scenă, iar seara, odată cu înserarea, începea dansul și distracția, iar numărul participanților creștea semnificativ.

Legătura profundă dintre jazz și muzica tradițională a fost pusă în valoare la acest festival prin prezența a doi artiști speciali: Nani Noam Vazana și Mulatu Astatke. Ambii artiști își celebrează cultura de origine cu autenticitate. Am făcut cunoștință cu limba ladino (sau iudeo-spaniolă), o limbă arhaică a evreilor sefarzi vorbită în principal în Israel, Balcani, Africa de Nord, Grecia și Turcia. Ladino, care a călătorit cu comunitățile evreiești expulzate din Spania în 1492, este aproape dispărută. Lucrările lui Nani Noam Vazana surprind spiritul acestei limbi și culturi vechi și îl transpun în secolul al XXI-lea, cu versuri relevante social despre migrație, gen și emanciparea femeilor. Sunetul lui Nani este o punte între tradiție și viața modernă, capturând sunetele vechi și combinându-le cu instrumentații surprinzătoare și vocale puternice, într-un stil ce amintește de flamenco. Pe scena Backyard Stage by BRD, Nani a cântat la pian și trombon alături de colegii săi, care au interpretat la chitară clasică, tobe acustice și instrumente de percuție. Actul ei performativ aduce aminte de commedia dell’arte, cu spiritul său carnavalesc, melodia fiind jucată și nu doar cântată. Textele în limba ladino, scrise în aceeași perioadă medievală și din epoca Renașterii, au oferit o experiență variată, de la cântece de leagăn până la cântece de distracție și joc.

Mulatu Astatke a încheiat a doua zi de festival pe scena Hill Stage, oferind un spectacol la fel de captivant și plin de energie ca și Nani. Mulatu Astatke este un muzician și aranjor etiopian considerat părintele „Ethio-jazz-ului”. Născut în Jimma, Mulatu a fost instruit muzical în Londra, New York și Boston, unde și-a combinat pasiunea pentru jazz și muzica latină cu muzica tradițională etiopiană. A condus propria sa formație, cântând la vibrafon și conga, instrumente pe care le-a introdus în muzica populară etiopiană, alături de alte instrumente de percuție, claviaturi și orgi. Albumele sale se concentrează în principal pe muzică instrumentală, iar Mulatu a fost prezent pe toate cele trei albume cunoscute de instrumentale lansate în Epoca de Aur etiopiană din anii ’70. Muzica sa te poartă într-o stare de aproape transă, în care ritmurile tradiționale, încărcate de istorie și sentiment local, se îmbină armonios cu ritmurile contemporane, creând astfel coloana sonoră perfectă pentru Parcul Etnografic din Cluj.

Pe lângă minunatele concerte, festivalul a inclus și mini-conferințe și discuții prietenoase în cadrul Întâlnirilor pe prismă, organizate într-o casă tradițională din parc, într-o curte interioară. Aici, festivalierii s-au adunat cu o cafea pentru a asculta diverse discuții despre muzică. În cea de-a doua zi, am fost martorii unei discuții intitulate „Face muzica societatea și oamenii mai buni?”, cu invitați precum Larisa Perde, fondatoarea Șaraimanic și Tudor Sbîrcea, psihoterapeut, moderatorul fiind Horia Ghibuțiu, jurnalist la Rock FM. În această discuție s-au atins subiecte precum terapia prin muzică, continuitatea muzicii și frumusețea acesteia. Larisa Perde, promotoare a muzicii lăutărești și organizatoare a festivalului Șaraimanic, a vorbit despre dorința sa ca la Șaraimanic oamenii să poată fi ei înșiși, fără măști, și să învețe să se accepte așa cum sunt, cu toată autenticitatea lor. A mai subliniat importanța noii generații de tineri, care au reușit să schimbe percepția asupra muzicii lăutărești și să elimine stigmatul asociat acesteia de generațiile anterioare. Tinerii s-au întors la rădăcinile lor, iar muzica a creat o legătură profundă între copii, părinți și bunici, având un impact transgenerațional. Tudor Sbîrcea a abordat subiectul terapiei prin muzică și cum aceasta nu este încă suficient de valorificată în România. A subliniat, de asemenea, că frumusețea pe care oamenii o găsesc și o simt prin muzică îi învață să fie recunoscători, afirmând că „Când trăiești cu multă frumusețe, înveți recunoștința.”

Jazz in the Park oferă o experiență complexă și versatilă, în care muzica se îmbină cu educația, iar participanții respectă atât muzica, cât și mediul înconjurător, conștienți de faptul că se află într-un loc special, cu o frumusețe aparte. Este un festival în care tot ceea ce trebuie să se întâmple, se întâmplă, iar Jazz in the Park continuă să ne farmece în fiecare an.

Mara A. MUNTEAN