Iyeoka – interpreta nigeriană la Cluj – Napoca

Iyeoka Iyeoka, cîntăreaţa nigeriană născută în SUA, care va concerta astăzi la Teatrul Naţional (începînd cu orele 19:00) şi în Diesel Club (începînd cu orele 22:00) a participat ieri la o conferinţă de presă în care ne-a oferit mai multe date despre turneul european.

Pînă în prezent, artista, care se află pentru prima dată în România, are 3 albume scoase, ultimul fiind intitulat “Say yes”. A susţinut un concert în Bucureşti, iar Clujul reprezintă marele final al turneului început în urmă cu un an de zile, în Grecia. Ea, împreună cu echipa, au fost plăcut surprinşi de ospitalitatea românilor şi de calitatea muzicii tradiţionale (aceştia ascultînd cîntece ale unor mari artişti, precum Maria Tănase), dar şi de faptul că engleza este atît de bine vorbită la noi.

„Turneul, deşi unul obositor, a reprezentat o experienţă amuzantă şi plină de satisfacţii atît datorită echipei foarte unite, dar mai ales datorită numărului mare de fani pe care îi am în Europa”, a declarat Iyeoka.

La concert se vor auzi toate melodiile de pe albumul “Say yes”, plus cîteva piese noi ce vor fi incluse în următorul album, care va fi lansat anul viitor şi al cărui nume nu a fost încă decis.

Bianca TĂMAŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.