Iulian Dămăcuş, O LUNĂ ALBASTRĂ…, Editura Ecou transilvan, 2012, Cluj-Napoca

OLunaAlbastra_BTSpre sfîrşitul lunii decembrie a anului trecut, scriitorul Iulian Dămăcuş s-a prezentat în faţa cititorilor de proză cu o nouă carte ,,O lună albastră…’’ editată la Ecou Transilvan, editură care se axează pe cartea academică (de exemplu: Antonin Ciolan – inegalabilul maestru al baghetei), universitară şi pe monografii, dar ale cărei apariţii editoriale fac obiectul a numeroase cărţi din domenii diferite precum: poezie (Haiku,balsam sufletesc, Tîrîş, Non-poezia de fiecare zi), proză (Psihopatul, Zece povestiri), cărţi pentru copii (Alfabetul dinozaurilor, Dragonul roşu), istorie (Oameni şi aşezări transilvane), filosofie, psihologie, biologie, medicină, ştiinţă şi tehnică, economie.

În domeniul prozei, unde a debutat în anul 2005 cu volumul ,,Ochii albaştri ai bunicii’’, Iulian Dămăcuş a mai scris: ,,Dealul cu cătină’’, 2007 şi ,, Sonia’’, 2008, carte premiată la Concursul naţional de proză ,,Liviu Rebreanu’’, 2009. Revenind la recenta apariţie, în prima parte autorul surprinde efectele mutaţiilor sociale de după 1989 (Căderea Samantei), efectul timpului neiertător asupra omului (Vecinele), birocraţia şi urmările ei (Tentativa, Furtuna). Visul devine în acest context singura posibilitate de salvare (Visul Generalului). Lulu (din povestirea cu acelaşi titlu) exprimă opiniile multor oameni care însă nu au avut curajul de a protesta, de a încerca să fie liberi. Cu umor, Iulian Dămăcuş prezintă o întîmplare preluată din mass-media (Sportivul), prilej cu care face referire la viaţa din închisoare, aşa cum în ‘’Scribul’’ este oglindită societatea românească din ultimii ani ai dictaturii. Momente ale experienţei personale fac obiectul prozelor ,,Domnu’ Mihu’’, ,,Caietul’’, ,,Mama’’… În carte, aspectele specifice satului ardelean, dar şi viaţa oraşului de provincie sînt dominante. Prin diversitatea tematică şi stilul deja consacrat al autorului, cartea (cu o elocventă Postfaţă semnată de Ion Roşioru) este o realizare/ofertă interesantă a editurii noastre.

Nadia FĂRCAŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.