Itu cere condiţii de transport sigure pentru elevi în cadrul Programului ‘’Şcoala Altfel’’

Deputatul social democrat clujean, Cornel Itu, atrage atenţia că elevii nu dispun de mijloace sigure de transport pentru a ajunge la obiectivele pe care şi le-au propus să le viziteze în cadrul programului Şcoala Altfel.

Itu avertizează că, din această cauză, există riscul ca elevii să fie victime ale accidentelor rutiere, foto-cornel-itusolicitînd, în acest context, alocarea de fonduri de la autorităţile judeţene, pentru ca şcolarii să se deplaseze în condiţii de siguranţă.

‘’Trăim în România şi încă avem drumurile pe care le avem şi un trafic sufocat pe cele mai multe dintre artere. Ca să nu mai vorbim de şoferii agitaţi şi mult prea neatenţi în diverse situaţii. Consider că este obligaţia autorităţilor locale să supravegheze în mod direct şi nemijlocit acest program, astfel încît elevii şi dascălii lor să fie feriţi de posibile incidente nedorite. Avînd în vedere aceste aspecte, solicit Inspectoratelor şcolare judeţene şi consiliilor judeţene să asigure transport autorizat pentru elevi pe tot parcursul acestui program. Fac acest apel întrucît în situaţii similare au avut loc accidente teribile! Vă amintesc de tragedia petrecută în urmă cu doar o lună de zile la Turnu Măgurele, cînd patru eleve care mergeau la olimpiada de matematică, au ajuns la spital în stare gravă, după ce maşina în care se aflau a intrat în copac. La volan era bunicul uneia dintre fete, care a şi decedat pe loc. Cred că în faţa unei asemenea realităţi, autoritatea judeţeană cît şi ministerul de resort, nu mai trebuie să stea pe gînduri şi să aloce de urgenţă fondurile necesare pentru deplasarea copiilor în condiţii de siguranţă maximă. Decizia privind finanţarea transportului elevilor în cadrul programului Şcoala Altfel ar trebui stabilită în prealabil de Consiliul Judeţean şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean, astfel încît fiecare şcoală să ştie că dispune de transport autorizat. Şcoala Altfel nu ar trebui să fie diferită cînd vine vorba de transportul în siguranţă al copiilor. Sînt de acord cu programele diversificate pentru formarea elevilor noştri, dar implicarea autorităţilor nu trebuie să fie una formală, ci responsabilitatea să meargă pînă la capăt’’, a explicat Itu.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.