ISU Cluj: Amenzi de 164.000 lei în urma unor controale în cluburi, discoteci şi baruri

Un număr de 62 de obiective – cluburi, baruri, discoteci şi săli de cinematograf/spectacole din judeţul Cluj au fost controlate inopinat, la sfîrşitul săptămînii trecute, de inspectori de prevenire din cadrul ISU „Avram Iancu”, în cooperare cu efective ale inspectoratelor judeţene de poliţie şi jandarmi. Totodată, în acest interval de timp au fost monitorizate cluburile din centrul istoric, legat de capacitatea maximă de utilizatori ai acestora.

În cursul acţiunilor au fost depistate 72 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, în Sigla-ISU-Clujurma cărora au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale, dintre care şase avertismente şi 29 de amenzi, în cuantum de 164.000 lei.

Potrivit ISU Cluj, s-au constatat deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, dar şi nereguli din punct de vedere al prevenirii situaţiilor de urgenţă, avînd caracter tehnic. De asemeni, s-a constatat, în mai multe cazuri, neasigurarea condiţiilor de intervenţie pentru stingerea unui eventual incendiu de către personalul instruit de pe locul de muncă. Pe timpul controalelor au fost depistate şi obiective care la acel moment nu desfăşurau program cu public potrivit domeniului de activitate.

„Volumul documentaţiilor depuse în vederea obţinerii avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu a crescut cu aproximativ 500%, fapt ce influenţează timpul de eliberare a acestora. De asemenea, a fost înregistrată o creştere semnificativă a petiţiilor cetăţenilor referitoare la încălcarea unor prevederi legale în domeniul situaţiilor de urgenţă. Considerăm foarte important interesul operatorilor economici de a-şi însuşi mai bine aspectele ce ţin de siguranţa şi securitatea proprie şi a utilizatorilor, precum şi adoptarea unui comportament preventiv de către populaţie” – se precizează într-un comunicat al ISU „Avram Iancu”, remis presei.

Conform documentului citat, din 5 noiembrie şi pînă în prezent au fost efectuate 87 de controale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru desfăşurarea cărora inspectorii de prevenire au fost sprijiniţi de reprezentanţi ai poliţiei naţionale, jandarmeriei şi poliţiei locale.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.