ISU CLUJ – ALĂTURI DE ŞCOALA DE VARĂ A STUDENŢILOR MEDICINIŞTI

IMG_2465În săptămâna 21-28 august a.c., ISU Cluj a sprijinit, alături de UPU-SMURD Cluj organizarea celei de-a V-a ediţii a Taberei de Medicină de Urgenţă a studenţilor medicinişti (EMSS – Emergency Medicine Summer School).

Un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul ISU Cluj au participat la mai multe activităţi de pregătire din cadrul programului taberei de vară. Autospeciala şi ambulanţa SMURD au servit atât ca bază materială didactică pentru cursanţi, cât şi pentru desfăşurarea unor exerciţii ce au simulat intervenţia echipajelor de descarcerare şi a celor medicale în urma unui accident rutier urmat de încarcerarea şi rănirea gravă a pasagerilor. La această activitate au mai participat şi o aeronavă a Unităţii Speciale de Aviaţie din Cluj-Napoca a MAI şi echipe ale Serviciului Public Salvamont-Salvaspeo Albă, care au simulat salvarea aeriană a unei victime.

Tabăra de Medicină de Urgenţă este o activitate de pregătire în domeniul medicinei de urgenţă şi traumă, organizată de studenţi pentru studenţi. La organizarea taberei au participat medici şi paramedici din cadrul SMURD Cluj şi studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca. La activitate au participat 33 de cursanţi, studenţi medicinişti din 10 universităţi de profil din ţară şi străinătate, cu specialităţi medicale diferite, dar pentru care a fost oferită posibilitatea de a învăţa alături de persoane cu experienţă să intervină cât mai prompt în orice urgenţă medicală, începând cu obstrucţia de căi aeriene superioare şi până la stopul cardio-respirator, dar şi în cazul asistării la accidente rutiere când adrenalina momentului dictează reacţiile.

Atelierele de pregătire au cuprins noţiuni de medicină de urgenţă, începând de la tehnici de bază de prim ajutor BLS, hemostază primară, managementul pacienţilor traumatizaţi sau politraumatizaţi, cât şi tehnici avansate de medicină de urgenţă cum ar fi ALS (advanced life support), tehnici de imobilizare avansate, cricotiroidostomie de urgenţă, plasarea unui dren toracic şi noţiuni de medicină montană, toate acestea predate într-un mediu călduros, în prezenţa unui grup armonios şi prietenos, totul într-o atmosferă montană. Potrivit celor comunicate de Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Cluj, prin această tabără se doreşte pregătirea şi sensibilizarea viitorilor medici cu privire la importanţa acordării primului ajutor, atât în prespital, cât şi în situaţiile neprevăzute ce pot apărea la orice pas pe stradă sau în spital, până la sosirea echipei de resuscitare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.