Istoricul Tudor Sălăgean: Unirea a fost o înfăptuire a generaţiei paşoptiste, o generaţie politică unitară

Unirea Principatelor a avut un ecou foarte puternic în rândul ardelenilor, a declarat, pentru AGERPRES, istoricul Tudor Sălăgean, directorul muzeului Etnografic al Transilvaniei, care subliniază că a fost o înfăptuire a generaţiei paşoptiste, o generaţie politică unitară, care nu se mai simţea despărţită de graniţele dintre provinciile istorice româneşti.

„Unirea din 1859 a avut, categoric, un ecou extrem de puternic printre românii din Transilvania. Impresionat până la lacrimi la vestea Unirii, George Bariţiu scria: „Bucuria este atât de mare, fericirea atât de mare, încât pana tremură în mâna mea şi o las”. Ecourile Unirii au fost însă surprinse în numeroase scrieri ale românilor transilvăneni, în scrisori, în jurnale şi în alte tipuri de mărturii. Unirea a fost, să nu uităm, o înfăptuire a generaţiei paşoptiste, o generaţie politică unitară, care nu se mai simţea despărţită de graniţele dintre provinciile istorice româneşti şi care începuse să creadă în posibilitatea înlăturării acestora. După reprimarea Revoluţiei de la 1848-1849, această generaţie politică acţionase de asemenea unitar şi eficient în perioada grea a exilului, foarte importantă pentru sensibilizarea cancelariilor europene, cu o contribuţie decisivă la realizarea şi la recunoaşterea dublei uniri”, a spus Tudor Sălăgean.

El a adăugat că românii din toate provinciile istorice au acţionat împreună şi au confirmat viziunea lui Mihail Kogălniceanu.

„În această perioadă, timp de cel puţin un deceniu şi jumătate, românii din toate provinciile istorice au acţionat împreună, confirmând viziunea unitară a patriei româneşti pe care Mihail Kogălniceanu o afirma cu hotărâre în discursul de deschidere a cursului de istorie naţională de la Academia Mihăileană din Iaşi, încă din anul 1843: „Eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte. Şi ca istorie naţională, istoria Moldavei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania”, a menţionat istoricul clujean.

* Mihail Kogălniceanu a fost, potrivit istoricilor, unul dintre cei mai importanţi actori ai Unirii Principatelor şi una dintre cele mai importante personalităţi politice din toate timpurile ale românilor, el fiind chiar propus ca domnitor al Moldovei.

În cartea „M. Kogălniceanu. Scrieri şi discursuri” (1928), Nicolae Cartojan – autor, biograf, cercetător literar, istoric literar, pedagog şi publicist, membru titular al Academiei Române – descrie contextul în care Kogălniceanu s-a împlicat în Revoluţia de la 1848 din Moldova, când Guvernul lui Mihail Sturdza pune 1.000 de galbeni pe capul său, dar şi rolul pe care l-a avut în înfăptuirea Unirii Principatelor.

„O călătorie în Occident îi dă putinţa să se orienteze în această nouă fază a vieţii sale şi să lege prietenii cu ziariştii şi cu oamenii politici ai Franţei, de care va avea nevoie, mai târziu, în lupta pentru unirea Principatelor. (…) Întors în ţară în 1847, este prins şi el în vâltoarea revoluţiei din 1848 şi luptă cu atâta energie pentru răsturnarea domniei lui Mihail Sturdza, încât guvernul moldovan pune 1.000 de galbeni pe capul lui. Izbuteşte însă să treacă în Bucovina, unde se întâlneşte cu fruntaşii revoluţiei din toate ţinuturile româneşti, înăbuşite de armate străine, în casa parohială a bătrânului Eudoxiu Hurmuzachi. Acolo pun la cale cu toţii ‘Gazeta Bucovinei’, în care se ia apărarea drepturilor la libertate ale neamului românesc; acolo hotărăsc viitoarea organizare a Principatelor; şi acolo, în numele tuturor, Kogălniceanu publică „Dorinţele partidei naţionale”, în care se preconiza unirea Principatelor şi emanciparea clasei ţărăneşti”, arată Nicolae Cartojan.

El mai arată cum contextul istoric îl ajută pe Kogălniceanu şi pe ceilalţi care au realizat Unirea Principatelor.

„Dorinţele formulate de Kogălniceanu şi tovarăşii săi de luptă aveau să se realizeze în curând, căci zările vieţii noastre naţionale începeau să se însenineze. În 1853, Puterile Occidentului, în dorinţa de a stăvili năzuinţele de cotropire ale Rusiei în Orientul european, încep războiul în Crimeea. La acea răscruce de drum din istoria noastră, Kogălniceanu găseşte momentul prielnic ca să pregătească spiritele pentru unirea Principatelor, prin ziarul său, „Steaua Dunării”, pe care l-a scos cu multe jertfe, în anii frământărilor pentru unire”, explică Nicolae Cartojan.

Kogălniceanu chiar a fost propus să fie domnitorul Moldovei, dar el a refuzat.

„Când s-a pus în discuţie alegerea Domnitorului, Adunarea Moldovei l-a pus pe lista candidaţilor la domnie, dar Kogălniceanu, pentru a fi consecvent cu votul Adunării, care ceruse unirea Principatelor sub un Domn străin, Kogălniceanu declină onoarea ce i se oferea – o frumoasă dovadă de caracter, cu atât mai frumoasă cu cât două zile mai târziu, el primeşte alegerea ca domn al prietenului său Alexandru Cuza”, relatează istoricul.

Potrivit autorului cărţii, Kogălniceanu îi cerea lui Cuza, cu ocazia alegerii acestuia, să-şi urmeze misiunea de a fi bun şi blând şi de a realiza împroprietărirea ţăranilor.

„Măria Ta, ca domn, fii bun, fii blând; fii bun mai ales pentru acei pentru care toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi. Nu uita că, dacă 50 de deputaţi te-am ales Domn, însă ai să domneşti peste 2 milioane de oameni. Fă, dar, ca domnia Ta să fie cu totul de pace şi de dreptate; împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşeasca frăţie”, a spus Mihail Kogălniceanu, conform volumului semnat de Nicolae Cartojan.