Israelul trage focuri de avertisment către Siria

Forţele israeliene au tras, duminică, focuri de avertisment către Siria după ce obuze de mortier lansate de trupele siriene contra rebelilor din Siria au căzut pe teritoriul israelian, în zona Platoului Golan, informează Reuters şi France Presse.

Este prima dată după 1973 cînd israelienii recurg la astfel de acţiuni contra Siriei, a spus un reprezentant al armatei israeliene.

Într-o declaraţie dată publicităţii duminică după-amiază, armata israeliană a afirmat că a „tras focuri de avertisment către zonele siriene”. „Forţa de apărare israeliană (IDF) a formulat o plîngere către forţele ONU care operează în zonă, declarînd că tirurile dinspre Siria către Israel nu vor fi tolerate şi vor primi o ripostă dură”, se menţionează în document.

Anterior, în cursul dimineţii, Israelul avertizase că va răspunde la eventuale acţiuni militare siriene asupra Platoului Golan, zonă strategică pierdută de Damasc în favoarea statului evreu în războiul din 1967 din Orientul Mijlociu. „Mesajul nostru a fost cu siguranţă recepţionat. Dacă un proiectil (sirian) cade pe teritoriul israelian, noi vom răspunde”, a spus ministrul israelian al apărării, Ehud Barak. Un obuz de mortier sirian a căzut joi pe teritoriul israelian în zona Platoului Golan, fără însă a exploda. La începutul acestei luni, Israelul a reclamat la ONU faptul că trei tancuri siriene au intrat în zona demilitarizată de la graniţa siriano-israeliană.

Israelul şi Siria au semnat un acord de dezangajare în anul 1974, la un an după un alt conflict arabo-israelian, dar ele sînt din punct de vedere tehnic în război, deşi în ultimii 35 de ani în zona Platoului Golan evenimentele nu au escaladat. Ministrul israelian al apărării a mai spus că, deşi Israelul nu doreşte să intervină în conflictul sirian, speră ca rebelii să cîştige în cele din urmă şi regimul Assad să cadă, ceea ce ar însemna „începerea unei noi etape în viaţa Siriei”. La rîndul său, şeful Statului Major al armatei israeliene, generalul-locotenent Benny Gantz, şi-a avertizat subordonaţii că „această problemă siriană poate deveni una a Israelului”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.