IȘJ Cluj: 4.290 absolvenți ai claselor a XII-a vor susține examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023

Probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023, încep luni, 26 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română (proba E.a), urmată marți, 27 iunie, de proba scrisă obligatorie a profilului – proba E.c). Miercuri, 28 iunie, este programată să se desfășoare proba scrisă la alegere a profilului și a specializării – proba E.d), iar joi, 29 iunie, va avea loc proba scrisă la Limba și literatura maternă – proba E.b).

Pentru susținerea probelor scrise, în cele 16 centre de examen organizate la nivelul județului Cluj, s-au înscris 4.290 candidați, dintre care 3.889 sunt candidați din promoția curentă, iar 401 sunt candidați din promoțiile anterioare. În municipiul Cluj-Napoca vor susține examenul național de Bacalaureat 2.965 de absolvenți ai claselor a XII-a, 2.816 provin din unitățile de învățământ de stat și 149 provin de la unitățile de învățământ private.

Comisia județeană de organizare a examenului național de Bacalaureat din cadrul IȘJ Cluj a aprobat 46 de solicitări, referitoare la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, care vizează prelungirea timpului destinat redactării lucrărilor scrise, redactarea lucrării scrise prin dictarea conținutului de către candidat unui profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă, utilizarea instrumentelor specifice de scriere în cazul elevilor cu deficiențe de vedere, picht și magnifier, prezența interpreților în limbajul mimico-gestual pentru elevii cu deficiențe de auz, respectiv susținerea probelor scrise în spital.

Probele încep la ora 9:00, iar accesul candidaților în săli este permis în intervalul orar 7:30-8:30. Timpul alocat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor tuturor elevilor. Toate sălile de examen sunt dotate cu sisteme funcționale de supraveghere video și audio.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum: ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloace electronice de calcul, de stocare a informației sau de comunicare (telefoane, tablete, căști, smartwatch etc). Candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de către aceștia ori de către alți candidați. Drept consecință, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat – atenționează Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

Afișarea primelor rezultate în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro este prevăzută pentru data de 3 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în centrul de examen, în intervalul orar 12:00–18:00 sau pot fi transmise prin mijloace electronice, pe adresele afișate la avizierul centrului de examen. Împreună cu contestația, candidații completează, semnează și depun/ transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip, în care menționează că au luat cunoștință despre faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip trebuie semnată și de părinții/ reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în 7 iulie.

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație publică subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții: recunoașterea/ echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puțin 6.

Reamintim că probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română/ a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale, probele de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal și probele de evaluare a competențelor digitale au fost recunoscute/ echivalate conform metodologiei aprobate prin Ordin de ministru.

„Mesajul pe care doresc să îl transmit tuturor absolvenților de liceu  care vor susține luni prima probă din cadrul Examenului Național de Bacalaureat este unul de încurajare, de abordare cu responsabilitate a acestui examen al maturității, singurul care permite accesul real spre desăvârșirea studiilor în mediul academic, ceea ce crește șansele integrării cu succes pe piața muncii. Noi, cadrele didactice, suntem alături de ei și îi asigurăm că școlile au luat toate măsurile necesare pentru a desfășura, în cele mai bune condiții, probele din cadrul examenului. Tuturor le doresc să abordeze cu încredere această etapă, să se concentreze pe citirea cu atenție a subiectelor și pe rezolvarea lor, să nu se lase distrași de factori externi, de comportamentele greșite care promovează calea ușoară de a reuși în viață, pentru că viața ne-a demonstrat că nu este așa și că nu vor putea reuși decât printr-o foarte bună pregătire, prin cunoștințe temeinice și o atitudine corectă. Le urez tuturor candidaților înscriși la examenul de bacalaureat să aibă încredere în ei, să gândească pozitiv în această perioadă și să fie convinși că efortul depus în activitățile de pregătire va aduce rezultate pe măsură, iar colegilor, cadre didactice, le doresc să dea dovadă, în continuare, de răbdare, empatie pentru elevii pe care i-au îndrumat, să fie alături de ei, să le asigure suportul emoțional atât de necesar, indiferent de calitatea pe care o vor avea  în comisiile de organizare sau de evaluare a examenului de bacalaureat! Așa cum, împreună, am depășit multe momente dificile în ultimii ani școlari, învățând din mers să ne adaptăm unor situații pentru care nimeni nu a fost pregătit, și am reușit, tot împreună am convingerea că vom reuși să desfășurăm, în cele mai bune condiții și acest examen de bacalaureat. Îmi exprim deplina apreciere față de această generație, promoția 2023, care a reușit să se adapteze și să performeze, indiferent de situație. Până la urmă, aceste situații demonstrează că viața nu este simplă, că este o luptă continuă și că învățăm și ne maturizăm din fiecare experiență, nu întâmplător examenul de Bacalaureat este numit Examenul Maturității. Tuturor, mult succes!” – a transmis prof. Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Examenului Național de Bacalaureat 2023, Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Cluj pun la dispoziția celor interesați liniile TELVERDE 0800 801 100 (Ministerul Educației), respectiv 0800 816 264 (IȘJ Cluj), disponibile în perioada 26 iunie – 7 iulie.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut