IRONIA ÎNTREGIRII…

Pe scriitorul, antologatorul, traducătorul Efim Tarlapan l-am cunoscut şi auzit recitînd satire şi miniaturi epigramatice în Basarabia lui natală. Era la doi ani după războiul de pe Nistru, al aventurosului general Lebed, care ameninţase că în 24 de ore poate defila cu Armata a XIV-a în centrul Bucureştiului. Azi, aceeaşi ameninţare, dar alt general, în plus şi preşedinte… Întîlnirea noastră a fost în 1994, cînd se instalaseră la putere, în Republica Moldova, agrarienii, proruşi şi antiromâni. Mă găseam la a şasea trecere peste Prut cu donaţii de carte românească. Într-un trecut îndepărtat cunoscusem Basarabia, şi mai bine Nordul Bucovinei, în refugiul meu din Ardeal în anii 1942–1945. Aveam experienţă cu privire la ocupaţi şi ocupanţi. Ajuns acasă, în acel an 1994, nefast pentru populaţia dintre Prut şi Nistru, am publicat articolul De la Prut la Nistru pentru români drumul trece printr-o margine de Chişinău. Spuneam cititorilor, că: „Ziua de 31 August, mai ieri Ziua Naţională sub sintagma „Limba noastră cea română”, a fost o palidă manifestare, aniversare simbolică şi marginală. Chişinăul şi-a închis porţile la propriu, pentru cei din Ţară. A barat cu militari drumurile şi a interzis transporturile publice către capitală”. În încheiere arătam că: „Republica Moldova este un stat iar comunist şi poliţist. Interzice ce vrea. Ordonă ce vrea şi ameninţă că aduce ruşii înapoi. Îi avea aproape. Transnistria practic era a lor. Iar drept sărbătoare şi zi naţională a Moldovei de peste Prut s-a decretat 23 august, „ziua eliberării de către ruşi de sub fascismul românesc”. Aşa că, românii numeroşi din Ţară şi cu românii din Chişinău ne-am adunat la Teatrul Verde, într-o margine a oraşului, să ascultăm şi pe Tudor Gheorghe în faţa la vreo 2500 de oameni. Către orele amiezii se ocupaseră o parte a băncilor din faţa unei scene imense, sub cerul senin şi însorit de atunci.

Clujenii am fost grupul cel mai numeros, în frunte cu regretatul Traian Brad, preşedintele bibliotecarilor publici din Transilvania. Dar fiecare delegaţie avea pregătit şi un program cultural, literar-artistic. Cel mai punctat moment al nostru a fost evoluţia umoriştilor cenaclului „Satiricon”, avîndu-l vătaf pe talentatul Marian Popescu. Erau tineri atunci, în urmă cu 21 de ani, mai aveau şi soacre pe care nu le-au uitat nici acolo, în catrene. Oarecum s-au mai descreţit frunţile oamenilor. Au venit, la acest nivel, în întîmpinarea colegilor literaţi din Basarabia. Primul care s-a alăturat valoric clujenilor a fost Efim Tarlapan. De atunci nu i-am uitat nici numele şi nici scrisul. Împrejurările ne-au apropiat tot mai mult, azi fiind în aceeaşi Filială a Scriitorilor, dar şi concitadini. Port aleasă preţuire talentatului autor şi curajosului om. Semn că-i român şi nu „moldovan” este şi titlul epigramatic politic al noii sale cărţi: De la Nistru pîn-la… Nisa tot românul rîsu-mi-sa (Casa de Editură „Dokia”, Cluj-Napoca, 2014, 588 pag.). Fireşte, volumul de faţă nu e acoperit doar cu miniaturi epigramatice, ci însumă cîteva specii ale genului satirico-umoristic, precum: satire, fabule, parodii, versuri pentru copii şi aforisme. Benefică şi sporită mulţumire dobîndeşte cititorul cu aplecare pe pagini. Ironia lui Efim Tarlapan, îndeosebi cea din satire, epigrame şi din unele aforisme, este ideatică şi are o substanţă politică, un românism şi o vigoare a străbaterilor către un timp al înfrăţirii, al regăsirii unităţii noastre, misionarismul său fiind indubitabil. Îi subliniez calitatea sub acest unghi. Mai ales cînd sfîrşitul este apăsat pe poantă şi nu pe catren, ca în fericita alegere a miniaturii-motto a compartimentului Epigrame, intitulată Statele, construită conform regulei poetice: „Chişinău şi Bucureşti,/ Două State româneşti,/ Ar fi foarte fericite/De-ar fi… Statele unite!” Sau alta, respectînd stricta regulă a epigramei, cu titlul Basarabeanul către cei din Europa: „Vreţi să intru în Apus?/Ridicaţi pragul de sus,/ Simt că altfel nu se poate:/ Voi intra… cu rusu-n spate!” Sau Vama de la Prut (care de prea multe ori am trecut-o pentru cît folos naţional am disipat cu cărţile mele şi cu sacii încărcaţi cu cele din bibliotecă): „Vama asta, rod al minţii/ Unei hrăpăreţe naţii,/ La ieşire-mi ia părinţii,/ La intrare îmi ia fraţii…”

După două decenii am confirmarea continuării la acelaşi nivel şi aliniere cu fruntea satirei şi umorului naţional. Domicilierea înjumătăţită în cele două State neunite încă i-a sporit participarea, inclusiv în librării, la realizarea statutului său de scriitor şi a prezenţei la manifestările şi presa cultural-literară, inclusiv în România, precum în Basarabia. Nu este o aserţiune personală. E fapt public, ea este statuară, ea este documentară de vreme ce autorul este inserat în Enciclopedii şi Dicţionare, ultima atestare fiind a Dicţionarului critic ilustrat SCRIITORI AI TRANSILVANIEI, mare şi importantă lucrare realizată de Irina Petraş. Efim Tarlapan şi aici a intrat în stilul lui de luptător, cu satira sabie ridicată, strigînd: „La Eminescu versu-mi place,/ Dar şi-acel tei nemuritor,/ Căci ştiu: nicicînd nu se va face / Din ramu-i… coadă de topor!”

Teodor TANCO