Ion Constantinescu „Tainice speranţe“

Noua apariţie editorială ce a văzut lumina tiparului la Editura Napoca Nova nu a fost o surpriză pentru mine. Ştiam că autorul Ion Constantinescu este un scriitor harnic, avînd în sînge spiritul de observator al societăţii, practicat o viaţă întreagă ca jurnalist, indiferent de starea vremii şi mai ales de spiritul vremurilor.

Al optsprezecelea volum semnat de autorul amintit mai sus, intitulat „Tainice speranţe”, cuprinde poezii selectate în ciclurile: „Aparenţe convenienţe” şi Logică şchioapă”, cartea încheindu-se cu o „Postfaţă”, prin care Ion Constantinescu se adresează, cu sinceritatea unui înţelept, cititorilor: „Semene drag, ţie m-am adresat,/Cu-ncredere şi cu suflet curat,/ Fiindcă te iubesc şi te respect/ Şi te vreau fericit cum e cinstit şi drept.”

Pe ultima pagină, înainte de „Cuprins”, descoperim cîteva rînduri semnate de Autor, informaţie pe care mă simt obligat s-o fac cunoscută cititorilor, pentru iniţiativa originală şi generoasă a Editurii Napoca Nova (director, scriitoarea Vochiţa Pălăcean-Vereş): „Suportul financiar al editării prezentei cărţI îl reprezintă echivalentul valoric al Marelui Premiu pe anul ediorial 2014 acordat autorului de Editura Napoca Nova, director scriitoarea Voichiţa Pălăcean-Vereş, pentru volumul de poezie Zvon de iubire. Este o dovadă a amplei implicări a acestui făurar de carte în procesul de promovare a literaturii actuale, gest ce merită întreaga noastră gratitudine. Ce minunat ar fi dacă notabilul exemplu oferit de Napoca Nova ar molipsi şi alte edituri.”

Încă din titlu, poetul direcţionează subiectele poeziilor spre plinătatea misterelor, neştiute şi neînţelese, spre sentimentul de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acţiuni. Această nădejde trece ca un fir roşu prin cele două cicluri, încărcate de sfaturi: „Oricît de cumsecade şi omenos ai fi,/ Nu-l ierta pe cel ce visul vrea a schilodi!/ Fericirii de nu vrei să îi devii călău,/ Apără visul altuia la fel ca pe-al tău “.(Pledoarie pro-vis).

Poeziile nu sînt moraliste şi nici moralizatoare, ele vin în întîmpinarea cititorilor cu fapte, întîmplări şi idei călăuzitoare pe un drum de morală socială şi creştină: „Ca să nu mai vorbesc de marele păcat/ Al celui care ţara sfîntă şi-a trădat./Furtul, de-asemenea, un alt mare păcat,/Înseamnă pentru mine tot fapt de neiertat./Păcatul ce din start exclude-orice iertare/ E, fără îndoială, a Cerului trădare! (Imposibila clemenţă). Poetul este neiertător, nu arată indulgenţă faţă de faptele reprobabile şi perfide, ale celor care şi-au uitat părinţii, faţă de cei ce nu-şi iubesc ţara şi pămîntul natal. Ion Constantinescu recunoaşte necesitatea educării prin poezie, poetul fiind un pedagog, cultivînd realitatea ca pe o existenţă perpetuă, strategia complementarităţii funcţionînd în poetica sa cu aspect educativ. Viaţa în poezia lui Ion Constantinescu este, aşa cum spunea Eugen Simion, o ierarhie de sfere pe care omul trebuie s-o străbată, mînat de o voinţă aprigă de eliberare. Aşa că, pledăm şi noi, ca şi Matei Călinescu, pentru o poetică a (re)lecturii, în care plăcerii i se asociază complexitatea, complicitatea, speranţa ieşirii din labirint, dintr-un paradis al oglinzilor (duble). Ion Constantinescu practică o ironie subtilă în fiecare poem. Un frison al înţelepţilor ardeleni străbate întreaga poezie din acest volum.

Al.Florin ŢENE