Ioanel Sinescu: Rezidenţiatul va ţine de Ministerul Educaţiei, prin universităţile de medicină

Organizarea examenului de rezidenţiat va fi realizată începînd din acest an de Ministerul Educaţiei, prin instituţiile de învăţămînt de profil, a declarat marţi rectorul UMF „Carol Davila” Ioanel Sinescu, informează AGERPRES.

El a precizat că în prezent România este singura ţară membră a Uniunii Europene în care rezidenţiatul aparţine de Rezidentiat-1Ministerul Sănătăţii, deşi acesta nu are atribuţii privind educaţia.

„În momentul de faţă România este singura ţară din UE în care rezidenţiatul aparţine de ani de zile MS. Or, Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii de educaţie. Rezidenţiatul este o formă de pregătire, de educaţie medicală pentru a deveni specialist într-o specialitate. Ca urmare, aparţine Ministerului Educaţiei prin universităţile de profil, universităţile de medicină şi farmacie. Dacă vă veţi duce în Germania, în Franţa am devenit cardiolog la Universitatea Paris 6, în România am devenit cardiolog la Ministerul Sănătăţii. Nu m-a format Ministerul Sănătăţii, m-a format Facultatea de Medicină şi Farmacie şi o clinică anume. Anul acesta se va întîmpla să treacă de la Ministerul Sănătăţii la universităţi. Salariile le va da Ministerul Sănătăţii. Educaţia, pregătirea şi diploma o primesc de la Ministerul Educaţiei prin universităţi”, a explicat Sinescu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.