Ioan Micu Moldovan, Folclor din Transilvania (1863-1878), vol. II

Cu acest volum, Ion şi Maria Cuceu îşi continuă munca de scoatere la lumină a impresionantei colecţii de literatură populară a lui Ioan Micu Moldovan (1833-1915), cea care a stat la baza ediţiei selective realizată de Jarnik-Bârseanu în 1885. E vorba de publicarea integrală a colecţiei iniţiată de Ioan Micu Moldovan în 1863 şi realizată prin elevii săi, considerată a fi cea mai bogată şi mai importantă din Transilvania din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Eeste vorba de un corpus de 3300 de texte inedite, din care cei doi editori din 1885 au dat publicităţii doar un mic număr de texte, alese cam la întâmplare şi fără o concepţie riguroasă de lucru, intervenind adeseori în text. După primul volum, care conţinea în special producţii lirice explicite, cei doi editori actuali adaugă listei lor încă 658 de documente, pe care le-au scos din lista celor păstrate la Cluj, Blaj şi Sibiu, pentru a duce la bun sfârşit întreaga colecţie, din care s-au mai tipărit parţial unele piese (ex. Poezii poporale din Câmpie, apărute în 1993). Totodată, ei au dat şi o replică pe măsură şi ediţiei „fastidioase” realizate de Adrian Fochi în 1968, când s-a propus o primă sistematizare a bogatului material folcloric de care vorbim aici, printr-un complicat demers restitutiv, intitulat Note şi variante la Antologia Jarnik-Bârseanu. Noii editori împart materialul ediţiei lor în şase secţiuni distincte, şi anume : VI. Cântece epico-lirice şi lirico-epice ; VII Cântece de cătănie şi război; VIII Istorice, IX Lirica socială X, De codru şi de lotrie, XI Texte ritual ceremoniale de familie, XII Descântece, vrăji, şi XIII Cimilituri şi ghicitori. În acest fel s-a făcut un important pas înainte spre cunoaşterea fondului sufletesc al poporului român din Transilvania în raport cu o serie de factori exteriori permanenţi sau accidentali, cum ar fi cătănia, războiul, seceta, diferenţele sociale, practicile magice etc. Cântecele epico-lirice care figurează în colecţie pun în pagină aspecte diferite din viaţa comunităţii precum căsătoria fără dragoste şi repercusiunile ce decurg din această situaţie. Sunt aduse în discuţie fapte şi scene din viaţa satului, care primesc, prin comparaţii şi metafore luate din simbolistica naturistică conotaţii simbolice, precum textul 381: „Merge mândra la fântână| Cu cofiţa într-o mână| Şi tot merge ea cântând| Floricele lepădând;| Floricele gălbioare,| Voinicii să s-omoare.” Sau. „Cin se plimbă pre uliţă?| Trandafir şi-o scânteiuţă;| Trandafiru-i badea meu,| Scânteiuţa mi-oi fi eu.” Poeziile despre război aduc imagini crunte de pe câmpul de luptă: „Cât vedeai Doamne cu ochii,| Tot feciori picaţi ca snopii;| Şi ca snopii de secară,| Cu sânge până subsioară;| Şi cu snopii cei de grâu,| Cu sângele până-n brâu.” Multe din poeziile acestea sunt documente veridice din Primul Război Mondial, cu notarea exactă a locurilor de confruntare şi de măcel. Poeziile din categoria „Istorice” sunt cele mai puţine şi îl au în centru cu predilecţie de Avram Iancu sau pe Bărnuţiu la 48, în timp ce categoria celor repartizate în secţiunea de „Lirică socială” prezintă cazuri tipice de morală populară prin care se respinge ideea îmbogăţirii prin vânări de zestre. Cazurile de acest tip duc la nefericire, suferinţă şi moarte, încât la ordinea zilei este respectarea ordinii fireşti în viaţa satului: „Foaie verde lemn tufos,| Nu lăcomi la frumos”; „Frunză verde, nucă seacă,| Nu-mi trebe nici boi, nici vacă.” Categoria „Codru şi lotria” e foarte bogată în texte, multe dintre ele vizând frăţia dintre om şi natură, întrucât codrul a fost frate cu românul în toate situaţiile grele din istoria neamului şi din lupta lui pentru dreptate socială şi naţională. Aici se poate întâlni şi textul 780, conţinând cunoscutele versuri: „Eu mă duc codrul rămâne| Plânge frunza după mine” sau cel de la nr. 782, cu aluzie la „armele ninse şi plouate” care nu au cine le încinge. Merită analizate câteva poezii care au drept protagonişti lotri din mai multe regiuni din ţară, precum „mureşan”, „tăurean”, „ungurean” „moldovan”, dovadă că lotria era un fenomen cunoscut de toate provinciile româneşti. Foarte numeroase sunt şi cântecele rituale de nuntă, oraţiile sau strigăturile puse în circulaţie cu acest prilej. Cimiliturile şi ghicitorile încheie lungul periplu al reiterării unor texte, multe cunoscute şi din alte culegeri, multe noi şi netocite, cu versuri expresive şi pline de graţie. Fiecare text beneficiază de note revelatoare care le pun în relaţie cu alte culegeri şi în care se dau amănunte despre culegători sau despre informatori. Ediţia îşi capătă astfel importanţa sa ştiinţifică care o consacră, aşa cum am fost obişnuiţi şi din alte întreprinderi editoriale, în care Ion şi Maria Cuceu sunt profund implicaţi de o bună bucată de timp, făcând cu munca lor onestă şi migăloasă cinste Arhivei clujene de Folclor.

Mircea POPA