Ioan Bunea, Memorial

Istoria fiecărui oraş are încrustată în filele lui de cronică şi istoria oamenilor care au contribuit la buna lui aşezare în oglinda sufletului şi rostuirea unui renume. Aşa s-a întâmplat şi cu Clujul celei de a doua jumătăţi a secolului trecut, cînd figura de dascăl duhovnicesc şi educator de suflete a lui Ioan Bunea a devenit emblematică, confundîndu-se cu viaţa oraşului unde a trăit şi păstorit. Născut la Lunca Arieşului în 1906, cu studii la Academia Teologică din Cluj, el a făcut multă vreme parte dintre preoţii şi dascălii de frunte ai şcolilor clujene, stingîndu-se din viaţă la 6 iulie 1990. A lăsat în urma lui, pe lîngă mai multe lăcaşuri de biserică ctitorite, pe lîngă numeroase scrieri religioase, şi o biografie a vieţii, redactată sub forma unui Memorial, dat de curînd la iveală prin editura Limes, cu un cuvînt înainte de IPS Andrei, Mitropolitul Clujului. E cuvîntul testamentar al unui om dăruit în totalitate misiunii sale de duhovnic sufletesc şi de crescător al multor generaţii de elevi, care, cu toate, i-au devenit îndatorate şi profund recunoscătoare. Cel care s-a străduit să-i formeze şi să-i îndrume pe cărărările vieţii a fost la rîndul lui adînc pătruns de dragoste şi enormă grijă pentru substanţa şi adevărul cuvîntului dar şi a faptei călăuzitoare şi întemeietoare. Mai întîi stăruie asupra vieţii sale de elev la Seminarul clujean, amintindu-şi cu mare dragoste de profesorii şi colegii săi, pentru ca mai apoi să păstorească enoriaşii de la Năsăud, unde a deţinut şi funcţia de catihet pentru elevii de la celebrul liceu. Aici a ridicat o biserică orăşenească impunătoare, urmată de o alta la Sîngeorz şi Feldru, afirmîndu-se ca un spirit chibzuit şi foarte apreciat de cei din jur. A fost transferat la ?coala Normală din Cluj în 1939, oficiu întrerupt de Dictatul de la Viena, în urma căruia s-a stabilit la Turda, asistînd la revărsarea „puhoiului unguresc, care , în zvîrcolirea lui sălbatecă, s-a dedat la cruzimi inimaginabile”. Revenit la Cluj ca profesor de religie la Seminarul Pedagogic şi-a îndreptat strădaniile spre alinarea rănilor sociale şi spirituale ale elevilor săi, dobîndind în scurt timp dragostea lor, aşa cum o arată Florin Piersic, care i-a fost elev. Din păcate, duşmanii religiei i-au înscenat un proces politic, în urma căruia a petrecut cinci ani de închisoare corecţională, cei mai cumpliţi ani din viaţa lui. Paginile în care sînt descrise ororile trăite în puşcăria de la Gherla, apoi persecuţiile suferite în Balta Brăilei, în colonia Stoeneşti, Luciu-Giurgeni şi Salcia, unde viaţa a devenit un adevărat calvar, ducîndu-l aproape de moarte, sînt revelatoare. Este salvat de un medic inimos, care l-a tratat cu mult devotament. Scăpat din iadul carcelar la 31 ianuarie 1964, îşi va reîncepe munca la biserica din Someşeni, apoi la parohia Schimbarea la Faţă, şi, în cele din urmă, în învăţămîntul teologic. Cu tactul său desăvîrşit, preotul Bunea a devenit mult-iubitul dascăl Bunea, un fel de etalon al pedagogului exemplar, orator plin de talent şi autor de studii apreciate. Această latură a activităţii sale poate fi urmărită în liniile ei generale şi în cartea de faţă, unde sînt inserate cele mai multe dintre predicile şi cuvîntările sale, în aşa fel încît ele îi rotunjesc şi completează personalitatea. Pentru toţi cei care l-au cunoscut pe părintele Ioan Bunea reîntîlnirea cu această poveste a vieţii sale este un adevărat act restitutiv care ni-l apropie şi ni-l înfăţişează în adevărata lui dimensiune carismatică.

Mircea POPA