Invitaţie la vernisaj. Personala de pictură ARBORI a artistului Iurie COJOCARU

 Galeria Piano Cazola Vizual din Cluj-Napoca (Str. Virgil Fulicea nr.3), vă invită vineri, 30 martie a.c., de la ora 19, la vernisajul expoziţiei personale de pictură cu titlul Arbori a artistului Iurie Cojocaru .

Pictura lui Iurie Cojocaru e străbătută de un puternic filon poetic, altoit pe ataşamentul faţă de figurativ şi culoare. Originar din Republica Moldova, format în mediul artistic clujean, Iurie Cojocaru este absolvent al Academiei de Arte Vizuale Ioan Andreescu Cluj, promoţia 1996, şi membru al UAP Cluj din acelaşi an. Participă la numeroase expoziţii de grup în ţară sau străinătate, semnînd şi expoziii personale începînd din 1994 la Cluj-Napoca, Alba Iulia dar şi în Germania.

Abori filiformi, nefiresc de înalţi, tentează să atingă cu creştetul cerul. Imaginea arborelui conţine metafora fiinţei nostalgice după transcendenţă, ce caută dincolo de limitele lumii materiale justificarea existenţei. Imaginile trimit însă şi la arborele interior, coloana vertebrală a viului, a fiinţei în construcţie. Scări înălţate pînă la coroana rotundă confirmă destinul roditor al arborilor lui Iurie Cojocaru, ce aşează pictura în « Grădina » fructelor spiritului. Coroana stufoasă e şi adăpostul păsărilor, casa ocrotitoare a vietăţilor văzduhului, a sufletelor păsări. Mărul, copacul Paradisului pierdut, promite oamenilor întoarcerea ideală, cea a recuperării statutului de fiinţă privilegiată în ordinea creaţiei. Constelaţia metaforelor asociate temei arborelui se ramifică generos în pictura artistului, depăşind motivul pur vizual şi rafinamentele cromatice. Tema, îmbogăţită de multiple interpretări posibile, mizează pe contribuţia privitorului, invitat să descopere propriile metafore în seria Arborilor lui Iurie Cojocaru.

„Cu seria Arborilor, expusă acum în galeria noastră, dorim să vă oferim nu numai ocazia întîlnirii cu cele mai recente lucrări ale artistului Iurie Cojocaru, ci şi să întindem o punte spre primăvara naturii şi a spiritului pe care o invocă implicit lucrările artistului”, precizează amfitrionii şi organizatorii expoziţiei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.