Învingători la San Remo !

Trupa de teatru în limba engleză a Şcolii „Nicolae Titulescu” din Cluj-Napoca, formată din 19 elevi din clasele VI-VIII, coordonată de dl profesor Leonard Dan, în cadrul cercului de Dramă, a participat la cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Mondial al Creativităţii în Şcoli de la San Remo, care a avut loc în perioada 17-23 aprilie 2013. Spectacolul pe care copiii l-au prezentat se intitulează „The Call of the City”(„Chemarea oraşului”) şi este inspirat din cartea „James şi piersica uriaşă” de Roald Dahl – fiind asemănător doar ca tematică cu aceasta. Scenariul a fost conceput în întregime de elevi şi de domnul profesor, iar muzica a fost compusă, de asemenea, de dl profesor. Este o piesă despre prietenie şi speranţă, în care James (care este un copil abuzat) reuşeşte să se elibereze din captivitatea trecutului său şi să-şi împlinească visele.

Cu acest spectacol, clujenii au obţinut, în 21 aprilie a.c., Premiul I – Cristalul GEF, la secţiunea Eurotheatre, concurînd cu trupe de teatru de liceu. Juriul, format din cinci artişti şi actori de marcă din Franţa şi Italia, dintre care îi amintim pe Fabien Duprat şi Gianina Canava, a apreciat nivelul ridicat al stăpînirii limbii engleze a elevilor noştri, plasamentul scenic tridimensional, calitatea muzicii compusă special pentru acest spectacol (cîntată live!) şi, nu în ultimul rînd, naturaleţea jocului scenic. Cele mai multe cuvinte de laudă au venit chiar din partea preşedintelui juriului, Fabien Duprat. Menţionăm faptul că dl profesor Leonard Dan a mai obţinut două premii I (în 2009 şi 2010) şi o menţiune specială (2011) la acelaşi festival şi nenumărate alte premii la alte festivaluri naţionale de teatru.

Aceste rezultate fac cinste şcolii noastre, oraşului nostru, ţării noastre.

„Este o poveste despre un copil abuzat de două mătuşi infernale, rămas orfan în împrejurări misterioase, părinţii săi fiind „înghiţiţi de un rinocer înfometat”. Moment cheie în viaţa lui James, căruia i se va refuza de acum în mod sistematic accesul la lumea dinafară şi chiar dreptul de a se gîndi la ea. Întîlnirea cu bătrînul misterios, limbile de crocodil dăruite de acesta lui James, vor însemna paşaportul spre libertate al băiatului, care porneşte, împreună cu insectele, în căutarea propriei identităţi, la adăpostul piersicii gigantice”- ne spune dl profesor Leonard Dan. Pe măsura derulării scenelor, grotescul, voalat de momente umoristice, transgresează înspre sublim, înspre euforie. Este euforia descoperirii oraşului sau a propriului eu. Sentimentele din viaţa personală a micilor actori ies din matcă, se revarsă înspre personaje, prinzîndu-le în vîltoarea lor şi eliberîndu-le doar în momentul în care au convins spectatorii. Uneori, acestea lasă impresia că devin una cu marea de la San Remo, pe care copiii-actori au adus-o pe scenă, au ridicat valuri pentru călătoria lui James, în acordurile de chitară: „Vieni sul mar…” cu piersica uriaşă – simbol al matricei materne, în care James se întoarce pentru a renaşte.

Laboratorul în care s-a „preparat” acest spectacol s-a deschis în octombrie 2012, moment în care profesorul îşi îndemna actorii să „ joace cu patimă”, „să joace cu poftă”. De atunci, spectacolul s-a născut secvenţă cu secvenţă, a crescut organic din fiinţa uriaşă cu 2×19 mîini şi 2×19 picioare care este trupa de teatru a şcolii, şi-a poftit actorii şi spectatorii la ospăţul jocului scenic.

Momentul San Remo a însemnat, pe lîngă spectacolul propriu-zis, parada de deschidere, discoteca de întîmpinare, repetiţii (la care au fost aplaudaţi de trecătorii care s-au adunat spontan şi de spectatorii din balcoane), jocuri pe malul mării, vizitarea unor obiective turistice, vizionarea celorlalte spectacole ale festivalului. A mai însemnat consolidarea unor relaţii, prilej de cunoaştere/autocunoaştere, de comunicare (verbală şi nonverbală), creativitate, imaginaţie pusă în mişcare de scopul comun pe care l-au avut în vedere: acela de a-l ajuta pe James să-şi găsească propriul drum, care este unul presărat de obstacole, iniţiatic, de autodescoperire şi împlinire. El reuşeşte acest lucru cu ajutorul prietenilor-insecte care se antropomorfozează, pe măsură ce interacţionează cu ele; şi cu care reuşeşte să se bucure de lucrurile simple ale vieţii. Este o invitaţie/un apel la valorile pe care le presupune prietenia, curajul, nădejdea; în care James nu uită/ nu încetează să viseze pînă cînd visele sale capătă trup şi pot să fie atinse.

La întoarcerea de la San Remo, în autocar, copiii au reluat sceneta (din proprie iniţiativă!), au făcut schimb de roluri, s-au jucat de-a teatrul; au dorit, parcă, în felul acesta, să se dezpătimească pentru un timp de teatru, dovedindu-se mai împătimiţi ca niciodată, aşa cum le-a cerut profesorul lor, „domnul Leo”.

Iată ce ne mărturisesc ei:

Andra Borz, clasa a VII-a B: „Am făcut primul pas pe scenă, iar lumina reflectoarelor mă urmărea peste tot. Toate gesturile veneau de la sine. Trăiam personajul. Sentimentele trăite pe scenă nu se vor mai repeta, iar intensitatea lor mă va marca tot restul vieţi!”

Tania Revnic, clasa a VII-a: „Mi-a plăcut să simt emoţiile din spatele scenei, dar, odată ce am început să dau viaţă rolului, m-am simţit propriul demiurg al lumii pe care o interpretam. Am trăit un vis care a devenit realitate, cu ajutorul profesorului care ne-a devenit prieten, Leonard Dan. Pentru mine, cercul de dramă este o a doua casă, unde mi-am făcut prieteni noi şi am avut şansa să-mi trăiesc viaţa la maximum.”

Radu Rădoi, clasa a VII-a: „Mintea este un obstacol în arta de a face teatru. Un artist trebuie să se lase ghidat de suflet, să fie complet spontan, să-şi dezlănţuie partea astrală, cea a viselor, să intre în pielea personajelor sub ce formă vrea. Singurul lucru care să ne ţină legaţi de pămînt să fie replicile.”

A consemnat prof. Teodora JURMA