Investitor german în Tetarom III

tetaromConsiliul Judeţean Cluj a anunţat că marţi, 7 iulie, se va semna un contract cu societatea germană Henschel GmbH, privind realizarea unei unităţi în parcul industrial Tetarom III din Jucu.

Conform anunţului, contractul va fi semnat de reprezentanţii societăţii Henschel GmbH, Matthias Thomas Henke – proprietar şi asociat unic, Rudy Thema – directorul Henschel RO SRL, societate care ieri se afla încă în curs de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerţului şi Hannelore Ileşan – consilier de investiţii pentru România, respectiv de conducerea societăţii Tetarom, care administrează parcurile industriale cu acelaşi nume şi Mihai Seplecan, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. Compania Henschel GmbH produce, în principal, elemente mecanice de transmisie pentru tramvaie, metrouri, trenuri etc.

În prezent, în parcul Tetarom III, unde, pe vremuri, funcţiona o fabrică a concernului Nokia, sînt prezente companiile De’Longhi SRL, Robert Bosch SRL, Transcarpatica SA, Karl Heinz Dietrich International Exped SRL, Imperial SRL, Star Storage SRL și Contrast Import Export SRL. Parcul dispune de 1.540.000 metri pătraţi, doar cu ceva peste 57% din suprafaţa totală fiind ocupată. Conform estimărilor societăţii Tetarom, în parc lucrează circa 2.100 de persoane, iar investiţiile totale făcute de companii depăşesc 176 milioane Euro.

Reamintim că în parcul Tetarom I funcţionează peste 50 de firme şi un incubator de afaceri (foto), Tetarom II este ocupat integral de concernul Emerson, iar parcul Tetarom IV nu este încă finalizat.

V. DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut