Investiţii pentru tinerii gherleni

Zilele trecute, sub sloganul „Sport, Sănătate, Frumuseţe”, s-a inaugurat în Gherla o modernă şi bine dotată sală de fitness, în care există şi spaţii destinate aerobicului şi o saună uscată. Este vorba de sala „Magic Gym”, luată cu asalt de tineri încă la ora deschiderii. Toamna trecută, în imediata vecinătate a stadionului din parcul mare, chiar pe malul Someşului Mic, într-un cadru natural de invidiat, s-a dat în folosinţă noua arenă de popice şi bowling”Escape”, un sport popular la Gherla, ţinînd cont că acum 10 ani (o, tempora!) aici activa o renumită echipă feminină de popice, multiplă campioană naţională la junioare. Tot acolo, prin grija unui om de sport dejean, Adrian Itu, s-a amenajat şi un modern teren de fotbal-tenis. Să mai amintim şi de baza de agrement „Tehnomedical”, unde s-a deschis şi un bazin de înot în aer liber şi unde se organizează cursuri de iniţiere pentru copii. Recent, aici s-a inaugurat un sanatoriu cu 12 camere, unde se fac şi tratamente de fizioterapie. Dacă la Cluj-Napoca tot se tărăgănează construirea Spitalului de recuperare, iată că într-un orăşel de provincie, datorită omului de afaceri Mihai Rusu, un exemplu al bunului gospodar (lucru dovedit de-a lungul celor 20 de ani de cînd a început afacerile în domeniul social) se realizează astfel de investiţii.

Aşadar, în municipiul Gherla se mai fac şi investiţii sociale, întreprinzătorii din oraş ţinînd cont de pretenţiile şi cerinţele celor care doresc să facă mişcare şi sport sau să-şi trateze bolile.

SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.