Investiție de 45 milioane euro, la Turda

Producătorul de materiale de construcţii Saint-Goban a anunțat că investeşte 45 de milioane de euro într-o nouă linie de producţie a plăcilor de gips-carton în unitatea sa din Turda, unde există deja în funcțiune o facilitate similară.

Compania estimează că noua linie de producţie va fi operaţională începând din luna aprilie a anului 2023. Investiţia în cea de-a doua linie de producţie a plăcilor de gips-carton vizează creşterea considerabilă a capacităţii de producţie pentru a satisface nevoile în creştere ale pieţei din România şi din ţările Europei Centrale şi de Est, dar şi pentru consolidarea poziţiei de lider a Grupului Saint-Gobain pe pieţele de construcţii uşoare.

Pentru Saint-Gobain, a produce local înseamnă a produce sustenabil, iar noua investiție, cât și investițiile anterioare realizate în România, contribuie la scăderea semnificativă a amprentei de carbon, prin intermediul soluțiilor oferite ce ajută la îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, cât și prin reducerea transportului din alte țări, ceea ce susține obiectivul nostru de a atinge nivelul de zero emisii nete de carbon până în 2050.” spune Ovidiu Păscuţiu, CEO Saint-Gobain România.
Compania Saint-Gobain proiectează, produce şi distribuie materiale şi soluţii pentru pieţele de construcţii, mobilitate, medicină şi alte aplicaţii industriale. În România, compania are aproximativ 1.800 de angajaţi în 12 situri industriale situate în Brăneşti, Călăraşi, Ploieşti, Satu-Mare, Turda, Suceava şi Vălenii de Munte. Unit6ățile de producție Saint-Gobain oferă o gamă largă de soluţii şi sisteme, furnizate de 22 de linii de producţie pentru plăci de gips-carton, ipsosuri, vată minerală de sticlă şi bazaltică, mortare, sticlă pentru construcţii, vitraje auto şi abrazivi. Compania a raportat, în 2020, vânzări de 38,1 miliarde de euro, la nivel global. În prezent, pentru Saint-Goban lucrează peste 167.000 de angajaţi în 70 de ţări.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut