Investigații privind alunecarea de teren de pe Autostrada Transilvania

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că antreprenorul tronsonului de autostradă Nădăşelu – Zimbor, parte a autostrăzii Transilvania efectuează investigaţii geotehnice în vederea stabilirii naturii şi amplitudinii fenomenului de alunecare de teren de pe tronson.

„Referitor la alunecările de teren de pe amplasamentul viitorului tronson de autostradă Nădăşelu – Zimbor, parte a autostrăzii Transilvania, CNAIR face următoarele precizări: Antreprenorul, care are şi calitatea de proiectant, pentru a adopta soluţiile optime care să asigure stabilitatea corpului autostrăzii, efectuează investigaţii geotehnice în vederea stabilirii naturii şi amplitudinii fenomenului.”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, după finalizarea acestor investigaţii, CNAIR, antreprenorul şi specialiştii acreditaţi şi acceptaţi vor stabili soluţiile tehnice aferente şi conforme cu legislaţia în domeniu.
Totodată, CNAIR menţionează că, pe celelalte sectoare, antreprenorul execută lucrări de săpătură şi umplutură, conform programului stabilit.

Asociaţia Pro Infrastructură susține că această alunecare de teren ar putea duce inclusiv la modificarea traseului autostrăzii, pe traseu fiind identificate patru zone cu dealuri instabile. Conform Aociației, Bechtel, primul constructor al autostrăzii, nici măcar nu a „atacat”lucrat în această zonă, iar la al doilea contract, firma Maltauro a cerut costuri suplimentare mari. „Actualul antreprenor general, UMB, în ciuda mobilizării excepționale, nu scapă de problemele majore de consolidare, iar execuția în aceste zone cu instabilitate este fie blocată (ca în cazul alunecării despre care vă vorbim astăzi), fie înregistrează întârzieri și, desigur, costuri în plus. (…) Experți desemnați de UMB și de CNAIR caută împreună soluții, luându-se în calcul inclusiv schimbarea traseului”, afirmă Asociaţia.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut