Invenții în domeniul sănătății, prezentate în cadrul UMF Cluj Technology Transfer Days

Rezultate ale cercetării desfășurate în cadrul UMF „Iuliu Hațieganu”, sub formă de brevete de invenție sau cereri de brevet de invenție, precum și serviciile oferite de cele două centre de cercetare care funcționează în cadrul universității – Centrul de Cercetări pentru Medicină Avansată – MedFUTURE și Centrul de Cercetări pentru Genomică Funcțională, Biomedicină și Medicină Translațională – Genomic Center – vor fi prezentate pe parcursul evenimentului UMF Cluj Technology Transfer Days.

Organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, în perioada 17-18 mai, evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, se desfășoară în cadrul proiectului „PROGRES – Creșterea performanțelor cercetării științifice, susținerea excelenței în cercetare și a inovării în medicină” și are loc în clădirea Facultății de Medicină, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, parter, între orele 10:00 -17:00.

În cadrul acestei manifestări sunt organizate standuri expoziționale pentru a facilita întâlniri și sesiuni de matchmaking între profesioniști și cercetători, cu scopul de a încuraja crearea de noi colaborări între mediul privat și cel universitar, în domeniul medical și farmaceutic. Participanții la UMF Cluj Technology Transfer Days au oportunitatea de a vizita standurile la care sunt prezentate informații despre invențiile cercetătorilor clujeni, de a participa la prezentările acestora și la sesiunile de Q&A.

Conform celor anunțate de universitatea clujeană, printre cele 22 de brevete de invenție și cereri de brevet de invenție care vor fi prezentate în cadrul evenimentului se numără procedee, echipamente și produse medicale, precum:

● Nanosenzor plasmonic eficient pe bază de nanobipiramide de aur pentru detecția multimodală a biomarker-ului cardiac Troponină I, cu aplicație directă în mediul clinic pentru diagnosticul afecțiunilor cardiace;

● O compoziție de rășină de impregnare și material compozit pentru fabricarea implanturilor cranio-faciale, ce aduce o nouă și pertinentă abordare a defectelor osoase în chirurgia cranio-maxilo-facială, prin încercarea de a implementa în uzul clinic, pe scară largă, a implanturile personalizate;

● Un sistem dual de grile pentru ghidajul brahiterapiei asistate laparoscopic pentru tumorile hepatice nerezecabile (în prezent, astfel de sisteme de grile există și sunt utilizate pentru tratamentul cancerului de prostată, cancerului de sân, cancerelor din sfera ginecologică, cancerului de rect, cancerului de vezică urinară și cancerului de esofag, dar nu au fost dezvoltate special pentru brahiterapia asistată laparoscopic pentru tumorile hepatice);

● Un sistem biologic bazat pe un vector viral țintit anti-tumoral pentru restabilirea genotipului normal al genei supresoare tumorale TP53 în celulele maligne. (Acest model terapeutic poate constitui o bază experimentală pentru implementarea de terapii țintite anti-tumorale în trialuri clinice pe pacienți cu tumori al căror genotip au alterată funcția genei supresoare de tumori TP53. Modelul terapeutic poate fi implementat ca tratament în afecțiunile maligne fie ca monoterapie, fie complementat cu chimioterapice, pentru a spori eficiența acestuia în tipurile de cancer mai complexe și agresive);

● O metodă pentru detecția și evaluarea modificărilor pleurale și pulmonare superficiale bazată pe analiza computerizată a imaginilor ecografice. Invenția se referă la o metodă neinvazivă pentru corpul uman, fără expunere la radiații și cu costuri reduse, pentru detectarea și diagnosticarea afecțiunilor pulmonare interstițiale, bazată pe procesarea avansată a ultrasunetelor, care face posibilă diagnosticarea și evaluarea severității leziunilor pleuro-pulmonare, o alternativă accesibilă la tomografia computerizată (CT).

Alte produse medicale prezentate la eveniment sunt: pastă de dinți cu extract îmbogățit în principii active obținut din tescovine și frunze de viță de vie; supliment alimentar cu proprietăți antioxidante/ antiproliferative; gel și cremă fotochemoprotectoare și procedeu de preparare a acestora; comprimate masticabile cu polen și vitamina C naturală.

Acest eveniment face parte dintr-un proiect amplu de dezvoltare instituțională, de finanțare a excelenței în Cercetare, Dezvoltare și Inovare, pe care l-am demarat la începutul anului 2022. Obiectivul principal al proiectului îl constituie menținerea statutului de pol de excelență național în medicina personalizată și translațională, dezvoltarea și consolidarea poziției universității noastre în Europa de Est prin creșterea capacității și a performanței instituționale în acest domeniu, susținerea activităților de cercetare de excelență a universității și susținerea diseminării rezultatelor cercetării. UMF «Iuliu Hațieganu» deține astăzi, datorită investițiilor din ultimii ani, una dintre cele mai performante infrastructuri de cercetare la nivel național, cu o politică a cercetării puternic integrată în mediul academic”, declară rectorul universității, prof. dr. Anca Dana Buzoianu.

UMF Cluj Technology Transfer Days se adresează atât comunității academice a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, cât și membrilor celorlalte universități clujene, companiilor private și tuturor celor interesați de domeniul cercetării și inovării în medicină și farmacie.

Intrarea este liberă pentru toți cei interesați să descopere și să cunoască mai multe detalii despre activitatea de cercetare din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu”.

***

În cadrul UMF Cluj Technology Transfer Days, joi, 18 mai, se se va desfășura Salonul Alianței Universitare G6-UMF, manifestare care va reuni prezentările unor invenții realizate de grupuri de cercetare ale universităților membre ale Alianței: Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George E. Palade” Târgu Mureș, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut