Invazia

Radu VIDA

Imigraţia este fără precedent de mare. Din acest motiv, toată lumea vorbeşte despre acest subiect. Interesantă mi s-a părut părerea venerabilului istoric Neagu Djuvara, care spunea că aşa ceva s-a mai întîmplat doar la vremea destrămării Imperiului Roman. Şi atunci Europa era Unită! Pitorească idee! Dar diferenţele sînt enorme. Atunci vorbeau armele, iar popoarele care au contribuit la căderea Imperiului Roman au fost dintre cele mai determinate, trecînd Europa prin sabie. Acum, reversul anunţă un tăiş mult mai pregnant: drepturile omului.

Nu sînt mulţi ani de cînd ne umileam la cîte o ambasadă pentru a obţine o nenorocită de viză. Turistică. De vizitat neamuri. De văzut una alta. Şi, cu toate că am virat-o spre o cu totul altă orientare politică, dacă îndrăzneai să treci frontiera, erai reţinut, închis, împuşcat.

Acum, lucrurile au luat-o razna. Vine puhoi de neisprăviţi, cu căţel şi purcel, iar Europa distribuie… cote. Să fi auzit obrăznicia ministrului francez Lorent Fabius, care a catalogat atitudinea ţărilor din Estul european şi gardurile lor drept „scandaloasă”. Şi despre nemţi a spus că au un comportament „curios”, dar, vezi, Doamne, Franţa e alături de Germania, numai că „trebuie ca întreaga Europă să-şi asume responsabilitatea”. Nu! Nu sînt de acord nici măcar cu părerea guvernatorului de New Jersey, Chris Christie. Care propovăduieşte metoda „unde e coletul?” Un fel de poştă, care să ştie în orice moment unde este persoana care caută să nu respecte legile americane.

Nu!
Europa nu trebuie să facă nimic din ceea ce face: dă vize preferenţiale, asmute o grămadă de năcăjiţi spre o viaţă mai bună, le oferă sprijin material etc. Trebuie opriţi pînă la unu! Şi, asta, credeţi-mă, nu-i extremism. Ci luciditate.

Oamenii aceştia visează.
La o viaţă mai bună, un trai mai decent, la o lume fără războaie, chin şi suferinţă. Dar experienţa trecutului apropiat arată că visul nu seamănă cu realitatea. Că nu se pot adapta. Că, în cel mai bun caz, umplu străzile, creează dezordine, recurg la violenţă, crime… Pentru un trai ca al nostru, trebuie respectate etapele, criteriile culturale. Timpul trebuie să lucreze. Şi să schimbe mentalităţi. Un grup de rromi au blocat autostrada Paris – Lille, au aprins o perdea de cauciucuri, cerînd să fie eliberat un puşcăriaş, pentru ca să poată participa la înmormîntarea părintelui său. Şi… i-au dat drumul! Sirieni şi afgani, veniţi ilegal în Grecia, au spart magazine şi s-au bătut cu poliţia, numai pentru că aceştia vroiau ordine, să-i trieze, să le dea acte provizorii. (Auzi!)

Un „nu” hotărît!
Nu mai e mult, pînă cînd poliţia va bate la autohtoni, doar pentru că s-au revoltat împotriva „viniturilor”, care le fură… perspectiva. Veţi spune că avem o cotă modestă, de doar 2.500 de oameni. Încercaţi să-i adăpostiţi, în condiţiile în care un tînăr de la noi nu are acces la o casă; încercaţi să le asiguraţi trei mese pe zi; îmbrăcăminte şi încălţăminte; alte şi alte tipuri de necesităţi. Pe gratis!

În cel mai bun caz ne poate părea rău pentru ei, că şi-au dat foc la ţările în care trăiau, că n-au reuşit să-şi păstreze culturile, altădată înfloritoare, că au ajuns să pună bombe, pentru cîteva promisiuni din ceruri. Nu gîndim la fel. Nu acţionăm la fel. Şi, în consecinţă, nu putem să permitem să strice ceea ce cultura europeană a acumulat de veacuri. Că-i invazie organizată sau nu, nu are importanţă. Şi, sper, nimeni nu-i dispus să trăiască mai rău, pentru ca ei s-o ducă tot în promiscuitate. Poate ministrul Fabius sau Sanctitatea Sa Papa Francisc să-i ia acasă. Noi, nu!
Nu?