Învăţămîntul din judeţul Turda-Arieş, respectiv judeţul Turda-Cluj

– Cîteva aspecte –
Timp de 11 ani, între 1934-1944, învăţătorii din judeţul Turda-Arieş (după Dictatul de la Viena judeţul va purta numele Turda-Cluj) au editat, cu destulă regularitate, revista „Ogorul şcoalei”. Iniţial şi-au propus să o scoată lunar dar, din motive financiare (se autofinanţa), apărea trimestrial, uneori la două luni şi era editată în Turda la Casa Învăţătorului, clădire realizată prin contribuţia dascălilor de pe întregul cuprins al judeţului, ce se întindea pînă la izvoarele Arieşului din comunele Avram Iancu şi Arieşeni. Întreaga colecţie a revistei se găseşte în Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu” din Turda, donată de fostul comandor de aviaţie Traian Istodorescu, ce a deţinut-o de la socrul său, învăţătorul Daniel Popescu, unul dintre redactorii revistei. Din paginile acestei publicaţii aflăm cele mai felurite aspecte din viaţa şcolii şi a dascălilor ce au trudit pe acest „ogor” pietros al şcolii din Ţara Moţilor, dar şi din Turda, în perioada menţionată mai sus.

După 1918, învăţămîntul românesc în fostul judeţ Turda-Arieş a cunoscut deosebiri majore de la o localitate la alta. Dacă în comunele bogate, cu pămînt roditor, existau şcoli bine dotate, ce satisfăceau în mare măsură (nu în totalitate) necesităţile unui învăţămînt obligatoriu, în alte localităţi, aşa cum rezultă din revista „Ogorul şcoalei”, apar situaţii aproape incredibile într-o Românie aşa-zis modernă.

Inspectorul şcolar de la judeţul Turda-Cluj, Nicolae Nistor, afirma în revista „Ogorul şcoalei” nr. 10 din iunie 1944 că: „din lipsa localurilor de şcoală rămîn extrem de mulţi analfabeţi. Iată cîteva cifre concludente” şi urmează tabelul statistic.

LOCALITATEA

TOTAL COPII FRECVENTEAZĂ NU FRECV. COPII
DE VÎRSTĂ ŞCOALA ŞCOALA NEŞCOLARIZAŢI
ŞCOLARĂ

ALBAC
750 200 550 72 %
AVRAM IANCU 1100 300 800 73 %
GÎRDA DE JOS
ŞI DE SUS
1300 200 1100 85 %
PONOREL 650 150 500 77 %
SOHODOL
1300 500 800 62 %

Sigur, am extras situaţiile cele mai alarmante, mai dramatice, ca să se vadă pînă la ce limite s-a putut ajunge; la Gîrda şi Scărişoara 85 % din copii rămîneau în afara şcolii! Nici vorbă de şcoli prin cătune, unde se găseau puzderie de copii. În toate localităţile rămîneau mulţi copii neşcolarizaţi.
Nici în Turda, oraş reşedinţă de judeţ, situaţia învăţămîntului nu era cu mult mai bună. Iată ce scria inspectorul şcolar Vasile Iluţiu în 1938, cu ocazia unui bilanţ al învăţămîntului românesc după 20 de ani de la Unire: „Judeţul nostru nu ocupă un loc de frunte în ceea ce priveşte numărul ştiutorilor de carte. Cauza nu este numai situaţia şcolară din munţi; însuşi oraşul nostru stă cît se poate de rău în această privinţă…La Turda sînt recenzaţi peste 3.000 de copii obligaţi să urmeze şcoala. Din lipsa de localuri frecventează abia 1.400 şi desigur foarte mulţi copii au rămas nerecenzaţi.” („Ogorul şcoalei” nr. 6, Turda, 1938, pag. 170-171). În acelaşi articol autorul mai arată că în cei 20 de ani de la Unire, într-un oraş industrial ca Turda nu s-a putut construi nici un local de şcoală şi că „Turda suportă ruşinea analfabetismului cu peste 1.500 de copii anual cari nu se pot bucura de lumina cărţii din lipsă de „prevederi bugetare”.

O altă situaţie statistică la nivelul judeţului Turda-Cluj de data aceasta, incluzînd atît satele cît şi oraşele, este la fel de concludentă; pentru anul şcolar 1942-1943, din cei 42.182 copii de vîrstă şcolară recenzaţi frecventau şcoala doar 25.666 reprezentînd mai puţin de 61 %.
Din nr.1)1934 al revistei aflăm că în 26-27 august 1934, la Turda a avut loc Adunarea Generală şi Congresul Învăţătorilor din Ardeal, Crişana şi Maramureş. Iată ce spunea inspectorul şcolar şi redactorul revistei, prof. Gabriel Brumă: „Congresele noastre din cei 5 ani din urmă sînt caracterizate printr-o aprigă luptă contra celor ce urmăreau pur şi simplu desfiinţarea învăţămîntului. Glasuri de indignare, proteste şi disperare – iată ce erau congresele noastre. Salariu neplătit cu lunile, tentative de a trece şcoalele pe seama comunelor, 7.000 de învăţători tineri dornici de muncă şi aşteptaţi de milioane de copii analfabeţi, fără posturi, curbe de sacrificiu, drepturi răpite – acestea erau necazurile noastre…”

Politicienii vremii justificau cu cinism această situaţie prin „lipsa prevederilor bugetare”, ca şi cum nu ei ar întocmi şi aproba cheltuirea bugetului! Situaţia dezastruoasă a învăţămîntului din Ţara Moţilor era cunoscută în Parlamentul şi Guvernul României prin glasul hotărît al parlamentarilor de aici. Iată ce spunea senatorul din Abrud-Sat Ioan Rusu Abrudeanu într-o interpelare în Parlamentul României, în 11 februarie 1932:
„O stare tristă este şi cea a învăţătorilor din aceşti munţi. Nici ei nu şi-au primit salariul de 6 luni de zile aşa că mulţi din ei n-au nici cu ce să-şi ducă traiul de toate zilele. Într-o comună s-a întîmplat următorul fapt dureros: învăţătorul local, care era din Vechiul Regat, văzînd că nu mai are cu ce trăi, s-a hotărît să plece acasă la părinţi, unde zicea el, tot va găsi o bucată de mămăligă. Aflînd locuitorii de intenţia învăţătorului lor, care era un om al datoriei şi foarte bun învăţător, s-au dus la dînsul şi l-au rugat să nu-i părăsească, oferindu-se ei ca în fiecare zi să-i dea masa, pe rînd”.
La recensămîntul din 1930, populaţia României era alcătuită din 80 % săteni şi 20 % urbani şi numai 4,8 % din copiii din mediul rural erau înscrişi în învăţămîntul secundar pe care mulţi îl abandonau înainte de absolvire din cauza taxelor şcolare apăsătoare. Era, deci, o raritate ca un copil de la ţară să poată răzbi spre învăţămîntul superior şi numai dacă părinţii lui erau bine înstăriţi.

Îi îndemnăm pe cei interesaţi să răsfoiască revista „OGORUL ŞCOALEI”, unde vor găsi multe alte informaţii despre învăţămîntul din judeţul Turda-Arieş (Turda-Cluj)
din perioada interbelică.

Privind în urmă, este uimitor progresul tehnic. În numai cîteva decenii, de la tăbliţa cu stil a celor vîrstnici de azi, la manualele digitale, la tableta elevilor de acum.

Ioan BEMBEA