Inundații istorice în nord-estul SUA

Serviciile de salvare efectuau, marţi, evacuarea de urgenţă a unor rezidenţi din Vermont, stat din nord-estul Statelor Unite lovit de inundaţii „istorice şi catastrofale” după ploi torenţiale, notează AFP.

Salvatorii au evacuat locuitorii folosind bărci gonflabile şi caiace, potrivit imaginilor difuzate de media americane, mai ales în capitala statului, Montpelier, unde centrul oraşului total inundat a fost închis până marţi la prânz.

Peste 100 de persoane au fost salvate, au raportat autorităţile.

„Devastarea şi inundaţiile pe care le trăim sunt istorice şi catastrofale”, a deplâns într-o conferinţă de presă guvernatorul statului, Phil Scott. El a afirmat că inundaţiile au „depăşit nivelul furtunii tropicale Irene” care, în 2011, a făcut şase morţi în acest stat.

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat starea de urgenţă pentru Vermont, permiţând deblocarea de ajutoare federale.

„Vestea bună este că ploaia s-a oprit în unele zone, dar asta nu înseamnă că apele se vor retrage imediat”, a continuat guvernatorul.

„Ne aşteptăm la noi ploi mai târziu în cursul săptămânii, care nu vor avea unde să intre în solul suprasaturat”, a avertizat el.

Într-un mesaj pe Facebook, oraşul Montpelier a atras atenţia că un baraj este în pericol să se cedeze şi că apa se va deversa în râul North Branch, cu o posibilă „creştere considerabilă a pagubelor”.

Ploi torenţiale, de până la 20 de centimetri în unele locuri, potrivit Serviciului naţional de meteorologie, au căzut între duminică şi luni în tot nord-estul Statelor Unite, în special în regiunea New Yorkului, unde inundaţiile au ucis o femeie care încerca să fugă din casă.

Guvernatorul democrat al statului New York, Kathy Hochul, a îndemnat populaţia să „se mobilizeze pentru a lupta împotriva ravagiilor schimbărilor climatice, pentru că, din nou, este vorba despre fenomene fără precedent care continuă să ne lovească iar şi iar”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut