Între rigoare guvernamentală şi vot emoţional

Ilie CĂLIAN

Spuneam, la vremea aceea, că Băsescu l-a înlocuit pe Boc cu MR Ungureanu cu un scop simplu: eşecurile (care urmau) să nu atingă direct PDL şi preşedintele acestuia, pentru a putea încropi ceva pînă la alegerile parlamentare. Băsescu ştia că Uniunea Europeană urmează să penalizeze România – în urma controalelor pe perioada 2009-2011, în chestiunea utilizării frauduloase a unor fonduri comunitare. Mai ştia că o serie de promisiuni pe care le va fi făcut trebuiau finalizate, pentru ca sponsorii revoluţiei portocalii să fie mulţumiţi. În fine, mai ştia că orice menţinere în continuare a lui Boc în fruntea partidului şi a guvernului va produce pagube ireparabile partidului său – şi, nu în ultimul rînd, sieşi. Dar Băsescu nu se aştepta la prăbuşirea partidului său în Parlament şi schimbarea atitudinii aliaţilor de conjunctură – UNPR şi “minorităţile” -, în condiţiile în care cochetarea sa cu extremiştii maghiari, sprijiniţi de prim-ministrul Ungariei, Orbán Viktor, a făcut UDMR mai “prudentă” în relaţiile cu Băsescu.

E adevărat, Băsescu a izbutit să-şi păstreze scaunul de la Cotroceni, cu sprijinul neruşinat al prietenilor săi din PPE, care au tratat România ca pe un stat bananier, căruia i se poate sufla-n ciorba politicii interne. E adevărat, noul guvern, al USL, a strîns din dinţi şi a îndurat umilinţa – dar, în acelaşi timp, şi-a continuat programul intern, dovedind că opţiunea sa a fost corectă. Înaintea moţiunii de cenzură, prin care a doborît Guvernul MR Ungureanu, nelăsîndu-i lui Băsescu nicio şansă de a-şi pune alt guvern, USL avea de ales între a lăsa guvernarea Băsescu să aducă la exasperare electoratul, avînd drept consecinţă cîştigarea comodă a parlamentarelor de către candidaţii USL, sau să încerce, cu riscul unei anume erodări electorale, să dreagă ce se mai putea în şase luni.

A riscat guvernarea în locul unei victorii electorale comode. Iar acum se vede că a ales bine. Cum-necum, cu toate necazurile provocate de stoparea accesării unor bani europeni, cu toată seceta, cu toate “strîmbele” unor funcţionari comunitari aparţinînd PPE, cu toată scăderea leului în raport cu euro şi dolar, cu toate celelalte, inclusiv cu respectarea promisiunilor în materie de refacere a unor salarii şi de restituirea unor drepturi, economia şi-a revenit două trimestre consecutiv, deficitul bugetar a scăzut la ceva mai mult de jumătate decît îl înregistrase Guvernul Boc în perioada similară a anului trecut, astfel că se estimează că deficitul bugetlui general consolidat pe acest an va fi de doar 2,2% din PIB. Repet: a fost o alegere bună, chiar dacă a ignorat reacţia murdară a “familiei de partid” europeană a PDL şi ofensiva murdară împotriva României, organizată de Traian Băsescu, care a găsit sprijin la oficialii UE, în Germania şi SUA.

Nu ştiu dacă, în situaţia dată, Guvernul USL a luat cele mai eficiente măsuri în încercarea de a cîrpi ce se poate şi a încerca să clădească ceva. Important mi se pare faptul că, la recenta şedinţă de guvern pentru redimensionarea bugetului pentru ultimul trimestru, s-a abordat pentru prima oară, cu hotărîre, problema viziunii multianuale a bugetului, pe baza căreia ar urma ca viitorul guvern, rezultat din alegerile din 9 decembrie, să construiască bugetul pe 2013 şi dezvoltarea lui în anii viitori de guvernare. (Că USL nu a prezentat bugetul pe anul viitor aşa cum cu aberantă încăpăţînare i-o ceruse PDL, este normal, este şi legal, şi logic. Cum să pună – un guvern şi un parlament în pragul dizolvării – în faţa viitorului guvern şi parlament o construcţie bugetară pe care acestea nu le-au gîndit, analizat şi aprobat?!)

În faţa acestei munci tenace a Guvernului USL, poate că tacticile electorale ale USL ar trebui privite cu mai multă îngăduinţă. Deşi, tocmai din cauza succesului Guvernului său, i s-ar putea cere şi USL ca formaţiune politică să fie la fel de fermă. Numai că în această ecuaţie apare o necunoscută: capacitatea electoratului de a înţelege politici şi programe sectoriale – abstracţiuni necesitînd o anume cultură (economică, socială, financiară etc., în care nu există loc pentru simpatii şi antipatii), altceva decît pulsiunile emoţionale, cum se întîmplă într-o campanie electorală…